Modifica setarile cookie
Toate categoriile

iLikeIT. Neuroștiința, tehnologia ”S.F.” folosită și în România pentru vindecarea unor afecțiuni

Your browser doesn't support HTML5 video.

Se spune că putem ajunge la subconștientul nostru pe trei căi: imaginație, simbolistică și vis. Asta pentru că încă nu ne dăm seama de ceea ce poate face pentru noi tehnologia.

Cele mai puternice minți ale planetei apelează de mult la terapia bazată pe neuroștiință pentru... antrenament.

Pentru a-și exersa puterea de decizie, intuiția și memoria.

La fel, mii de sportivi de performanță din întreaga lume. Pe de altă parte, și copiii cu ADHD sau autism capătă o șansă în plus. Se întâmplă inclusiv în România, într-un centru experimental.

Anastasia este unul dintre primii copii din România care au apelat la terapia bazată pe neuroștiință. A fost diagnosticată cu autism la vârsta de 3 ani. Acum, are 8 ani și, înainte să ajungă aici, a trecut pe la numeroși specialiști.

Părinții Anastasiei: „După 10 ședințe au observat un progres remarcabil. Chiar acum vreo lună venisem de la serviciu, eram foarte obosit, am ajuns în casă și ea tot plângea. Și m-am dus la ea și am întrebat-o ce are, iar ea a început să lege propoziții. Anastasia, doctor, pastile și mi-a luat mâna, mi-a băgat-o în guriță și mi-am dat seama că o dor dinții și i-am dat un sirop și a fost foarte ok, iar pentru noi asta a fost o minune. Am reușit într-un final, după cinci ani de lupte, să pot să dialoghez cu copilul meu în mod direct. (...) Într-o altă seară, îi cere soțului meu telefonul, iar el i-a spus că îi dă telefonul dacă îi aduce păpușa de la surioara ei și a mers la sora ei, i-a cerut verbal păpușa...i-a adus-o apoi tatălui ei și apoi a primit telefonul!”

Citește și
Einsteniu
Savanții au reuşit să creeze einsteiniu, un element care nu există în mod natural pe Pământ

Terapia bazată pe neuroștiință este non-invazivă și a ajutat până acum mii de copii din întreaga lume. Pentru ei, vizita la un astfel de specialist este o joacă. Învață să-și antreneze mintea printr-un joc pe calculator, care poate fi controlat doar prin puterea minții.

„Am testat exercițiul pe propria piele, în prezența unui specialist”, spune Iulia Ionescu, realizatoarea emisiunii ILikeIT.

„Aici este zona de coherence. Adică, cum comunică între ele diferite regiuni ale creierului și aici se pot vedea zonele acestea indigo. Nu comunică mai deloc între ele. Aici se vede pe curba lui Ghoust, adică aproape de -3. Aici se atașează așa zisa funcționalitate sau normalitate, în ghilimelele de rigoare. Aici avem hiperactivitate. Adică mai activate și mai conectate decât trebuie, prea conectate, iar aici avem zona de hipo-activitate sau hipo-conectivitate. Adică nu prea comunică mai deloc. Nu sunt activate în această regiune”.

Brain Mapping și Brain Computer Interface sunt termenii cu care jonglează această terapie. Costin Dămășaru a intrat prima oară în contact cu tehnologia care permite realizarea unei hărți a creierului și identificarea disfuncțiilor la MIT, în Boston - unde a lucrat alături de cercetători de renume.

Exercițiile care urmează după stabilirea parametrilor au, printre altele, menirea de a ne desprinde mintea de diferite traume emoționale din trecut. În plus, ajută la concentrare, sporesc intuiția și capacitatea de asimilare a informațiilor.

Costin: „Pur și simplu creierul învață cum să-și elimine disfuncțiile neuronale, prin joacă. Îi arătăm creierului unde trebuie să ajungă, astfel învaţă să devină funcțional”.

Iulia Ionescu: Cum se formează aceste disfuncții neuronale?

Costin: „Foarte bună întrebarea! Creierul, ca să se adapteze la anumite contextr mai puțin plăcute, poate chiar traumatice..a luat decizii. De exemplu, dacă am trecut printr-un eveniment dureros, traumatic, care ne-a afectat foarte puternic, creierul atunci a luat decizii. Creierul se întreabă "Ce trebuie să fac ca să-l țin în viață pe posesor?". Ce este important pentru orice creier în lumea asta este cum să-l țină în viață pe posesor.”

 

 

Brain computer interface și industria de gaming

 

Neuroștiința nu se limitează, însă, doar la tratarea afecțiunilor. Italienii de AC Milan, de exemplu, au mărturisit, după un sezon în care au câștigat Champions League, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor, că au apelat la terapie pentru a-și crește puterea de concentrare.

În industria de gaming, în schimb, conceptul de Brain Computer Interface a dat naștere unor adevărate competiții. Jucători cunoscuți la nivel mondial și-au testat la propriu competențele neuronale, iar anul trecut în România a avut loc primul eveniment global în care a fost analizat în timp real creierul unui gamer.

În plus, popularul scriitor Yuval Noah Harari a povestit despre neurotehnologie în volumul “Homo Deus”. Nu cred că mai surprinde pe nimeni faptul că mulți dintre managerii de top ai lumii sunt mai ageri ca oricând pentru că au avut încredere în astfel de abordări.

Costin Dămășaru: „Intuiția este cea mai eficientă formă de colectare și utilizare a informațiilor din context și în momentul în care suntem bine cu noi, ne simțim bine în pielea noastră, comunicăm cum trebuie cu creierul. Sunt niște decizii. În momentul în care suntem ok cu noi, le înțelegem, le simțim și nu le mai punem la îndoială, însă de cele mai multe ori nu suntem ok cu noi.”

Neuroștiința contribuie astfel la ceea ce americanii numesc “The Ultimate Form of Therapy”. O abordare terapeutică, așadar, care ne ajută să evoluăm ca ființe umane, să fim empatici, dar și să comunicăm mai bine cu noile tehnologii. În zeci de centre de cercetare din întreaga lume se testează controlul membrelor mecanice cu ajutorul minții. Dovadă că nimic nu este imposibil și că beneficiile reale ale tehnologiei trebuie așezate mai presus decât cele vizibile sau livrabile sub forma unui simplu gadget.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult