Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Meseria modernă a unei bunici din Serbia: ”Am 150.000 de abonaţi şi 52 de mil. vizualizări”

Your browser doesn't support HTML5 video.

La 69 de ani, o bunicuţă din Serbia are o meserie modernă la care aspiră mulţi zilele acestea: este vloggăriţă şi una dintre cele mai mari vedete din ţara ei pe reţelele de socializare.

Şi-a dobândit statutul împărtăşind noilor generaţii secretele bucătăriei tradiţionale sârbe.

Deşi canalul ei are, poate, o grafică uşor demodată, asta n-a împiedicat-o pe Jelena Petrovic să ajungă o mare vedetă pe YouTube. Femeia de 69 de ani are un canal intitulat "Bucătăria bunicii", cu 150.000 de abonaţi care intra zilnic să vadă ce mai găteşte.

Jelena Petrovic, YouTube vlogger: "Dacă întârzii zece minute sau nu pun clipul seara, imediat mă întreabă de ce nu e. Primesc mesaje tot timpul: "Eşti bine, bunico? Unde e reţeta?"”

Jelena a debutat acum vreo zece ani, întâi scriindu-şi reţetele pe forumuri şi apoi filmându-le. Deşi gătitul îl stăpânea perfect, filmările nu erau la început prea grozave. Nepoţii au învăţat-o una-alta, iar acum se mândreşte că-şi montează singura clipurile.

Jelena Petrovic: "Când am început să public videoclipuri pe YouTube, în primul an, am avut doar o mie de abonaţi. În al doilea an, deja aveam 36.000. Apoi, numărul a urcat la 50.000 în câteva zile, iar acum am 150.000 de abonaţi şi 52 de milioane de vizualizări."

Femeia găteşte în bucătăria ei, cu ingrediente cumpărate din magazinele şi pieţele din apropiere. Singurul ajutor îi este soţul, care îi face cumpărăturile şi o asistă la filmări. Tot în grija lui cade mâncatul prăjiturilor pe care le face soţia, căci ea nu are voie să consume zahăr.

Jelena Petrovic: "Reţetele mele sunt de mâncăruri locale, tradiţionale, gatite în casă. Fac mâncăruri pe care le făceau mama şi bunica mea."

Canalul de YouTube al Jelenei a câştigat şi un premiu anul trecut. Însă, dacă şi ce venituri îi aduce activitatea de vlogger, rămâne secretul ei. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult