Mai multe site-uri din Indonezia, victimele unor atacuri informatice. Au criticat gestionarea epidemiei de către Guvern
Această campanie a fost calificată marți drept „atingere adusă libertății presei” de către Federația Internațională a Jurnaliștilor, informează AFP.
Site-urile a cel puţin patru mass-media din arhipelagul din Asia de Sud-Est au fost vizate de aceste atacuri "fără precedent", ce păreau menite "să restrângă informaţiile critice şi să suprime libertatea presei", a anunţat FIJ într-un comunicat, transmite Agerpres.
Federaţia este "foarte îngrijorată de aceste atacuri şi îndeamnă autorităţile să demareze o anchetă aprofundată".
"Aceste atacuri online aduc atingere libertăţii presei, prin crearea unui climat de frică, ce poate duce la autocenzură", avertizează FIJ.
Vineri, site-ul mass-media de investigaţie Tempo a fost înlocuit cu un ecran negru cu inscripţia "hoax" (farsă) cu litere roşii, în timp ce mai multe articole critice faţă de rolul serviciilor de informaţii şi al armatei în gestionarea epidemiei au fost retrase de pe site-ul mass-media online Tirto.
Deocamdată nu au fost identificaţi autorii acestor atacuri.
Epidemiologul indonezian Pandu Riono şi-a văzut la rândul său contul de Twitter atacat, după ce a criticat un proiect de cercetare realizat de guvern şi o universitate, raport care, în opinia lui, nu corespundea standardelor ştiinţifice internaţionale.
Ambasada Indoneziei la Canberra a criticat săptămâna trecută un mijloc de comunicare în masă australian care l-a citat pe acest specialist afirmând că arhipelagul ar putea număra deja peste un milion de cazuri de COVID-19, de şase ori mai multe decât cifrele oficiale.
Potrivit statisticilor oficiale, Indonezia a înregistrat mai mult de 150.000 de cazuri de COVID-19 şi 6.759 de morţi, însă experţii estimează că bilanţul este fără îndoială mai crescut, din cauza unui număr foarte limitat de teste efectuate în arhipelag.
Indonezia, care are aproape 270 de milioane de locuitori, este printre ţările din Asia cele mai afectate de pandemie, iar guvernul ei a fost foarte tare criticat pentru modul în care a răspuns la această criză sanitară.
Sursa: Agerpres
Etichete: coronavirus , guvern , indonezia , mass-media , atac informatic
Dată publicare: 25-08-2020 16:29