iLikeIT. Unde se pot face teste Papanicolau și mamografii gratuite
Your browser doesn't support HTML5 video.
Incidența este de 2,5 ori mai mare decât media Uniunii Europene. Depistat ȋn faze incipiente, însă, şansele de supravieţuire cresc semnificativ.
Din păcate, doar 17,6% dintre femeile din Romȃnia au efectuat măcar o dată un test Papanicolau, ȋn condiţiile ȋn care ȋn majoritatea ţărilor din UE procentul depăşeste 70%.
Începând cu 26 septembrie, în București, dar și în alte orașe din țară și străinătate, femeile vor putea efectua gratuit un test Papanicolau sau chiar o mamografie.
„În Chitila, există o unitate mobilă cu două cabinete medicale, zonă de recepție, personal medical specializat, unde sunt respectate toate condițiile necesare cerute de contextul actual pandemic. Femeile pot veni să facă gratuit acest test care le poate salva viața”, potrivit Cătălinei Negara, reprezentant Fundația Renașterea.
Totul se face printr-o programare telefonică.
Aplicația care ne îndeamnă să facem mișcare
În curând va avea loc cea mai mare cursă de alergare și plimbare din Europa. Zeci de mii de oameni din peste 30 de țări participă în fiecare an la acest eveniment sportiv cu același scop, acela de a lupta împotriva cancerului de sân.
În Europa, anual sunt diagnosticate 500.000 de noi cazuri și 125.000 de femei pierd lupta cu boala.
Fundația Renașterea a lansat o nouă aplicație care ne îndeamnă să facem mișcare - „Race for the cure”.
„Este diferită de restul aplicațiilor care au apărut până acum în zona de fitness pentru că nu primești doar sarcini greu de făcut sau provocări greu de îndeplinit. E o aplicație care îți trimite în fiecare dimineață un e-mail. Îți iei doza de energie la o cafea și apoi ai un mesaj motivațional de la personalitățile care ne susțin”, ne-a explicat Cătălina Necara.
Mai multe detalii în video.