Modifica setarile cookie
Toate categoriile

iLikeIT. Cum poți ajunge să joci în Game of Thrones sau Prison Break

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sunt mari șanse ca cei pe care îi veți cunoaște în momentele următoare să fie primii români care vor lua un premiu...încă neinventat în cinematografie.

Au prestații de Oscar și prezențe deosebite în mega-producții de Emmy. The Suits, Game of Thrones ori Prison Break.

Iar Codruț și Foze nu se limitează doar la a schimba replici cu cei mai populari actori ai momentului. Adună tone de vizionări pe...mai toate rețelele sociale. Le aflăm povestea chiar acum!

Coco și Foze. Dacă nu după nume, cu siguranță după fețe îi veți reține. Împreună sunt "Îmi dau filme" - îi găsiți pe toate rețelele sociale. Ce fac ei? Păi...își dau filme.

Cum de n-ați auzit de ei până acum? Cum de nu sunt nominalizați pe nicăieri? Poate pentru că ei...se streacoară în filme. Cu forța. După zeci de ore de editare video complexă, și tratament excepțional pentru fiecare cadru... ies opere de artă.

Citește și
ilikeit
iLikeIT. Ce trebuie să știți dacă sunteți pasionați de fotografiere alb-negru

Codruț Buda: "Mă numesc Buda Codruț, sunt din Baia Mare, am 21 de ani. Am terminat liceul de artă, secția de arte plastice. Și am început o facultate în Anglia. Am făcut Criminalistică după care m-am mutat la film".

Și n-a rămas mult... pentru că, decât școală online, mai bine niște practică sănătoasă. Așa că până la "Îmi dau filme" a fost doar un pas.

Coco: "Mi s-a părut funny procesul de video editing și am zis hai să facem și noi că merită, nu mai există așa ceva în România".

Și-apoi a venit uraganul TikTok. Și de aici succesul... Deși, dacă mă întrebați pe mine, sunt încă un pic subestimați.

Căci să faci așa ceva nu e deloc floare la ureche. Nu este doar despre imagine și sincronizarea perfectă. E vorba și despre componenta audio. Iar aici intervine talentul lui Foze.

Foze: "Sincer cred că am evoluat şi evoluăm în fiecare zi, cu totul.. fiecare lumină. Nu ştiu cum funcţionează lucrurile la o facultate. Oricum sunt mulţi ani în spate de Youtube, tutoriale. Am testat pe pielea noastră".

”Eu şi cu Coco am fost colegi din liceu, suntem buni prieteni. Prima dată Coco îmi e prieten apoi coleg. Noi am fost pasionaţi de audio-video. Mult prea puţin pasionaţi de arta plastică, noi eram focusati pe altă direcţie. Coco s-a întors şi am început toată chestia”, a mai menționat Foze.

Ce folosesc pentru fiecare clip? Un studio, în care au o chroma și lumină bună, cu care pot crea decupaje care vin de minune peste scene din Vikings sau Game of Thrones, de exemplu.

Apoi, greul e dus în post-producție.

Codruţ Buda: ”Unul dintre cele mai de succes clipuri a fost cu un serial de pe Netflix și era o scenă în care unul dintre elevi, și l-am înlocuit, aparent a fost cel mai de succes. 1,2 milioane de vizualizări”.

Așadar, iată încă o dovadă că, odată folosit corect, internetul te poate duce departe.

Foze: ”Nouă tare mult ne-ar plăcea să ajungă canalul viral, dar ne-ar plăcea să lucrăm în nişte producţii de filme. Coco pe imagine eu să compun muzica. Noi nu ţinem... Nu prea ne afişăm. Nu suntem fanii să fim actorii principali. Vrem să stăm în spate”.

Proiectul ”Îmi dau filme” nu are, deci, vreo miză. Financiară... sau virală. Este, mai degrabă, un CV, tot mai complex cu fiecare producţie din portofoliu. Sperăm nu doar să-i țină...ci să îi și ducă acolo unde merită.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult