iLikeIT. Cine este românul care a inventat DVD-ul, iar acum e celebru în Silicon Valley
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pentru noi e de fiecare dată o surpriză plăcută să descoperim conaționali care își iau ideile și nu doar le proiectează ci le transformă în produse funcționale, inovatoare. Până când prindem curaj să facem asta mai des în țara noastră, haideți să îi apreciem pe cei care și-au pus proiectele în mișcare și le scot la târguri și expoziții cum este CES Las Vegas.
Românul la nevoie devine unul dintre cei mai mari inovatori şi inventatori. E și povestea lui Camil Moldoveanu care căuta soluții mai prietenoase pentru recuperare acasă. Așa a dezvoltat Reflex, o aplicație care face furori și e curtată de mari companii din afară. Pemite diagnostic și tratament cu ajutorul tehnologiei sub supravegherea unui specialist.
Pe același principiu de completare și nu înlocuire este invenţia fraților Hogea. Un cântar cu vocea suavă a Alexei, dar și o enciclopedie pe teme de nutriţie. Din Sibiu, via Chicago cu succes la Las Vegas.
E şi normal să vrei să fii aici. CES Las Vegas adună aproape 200.000 de vizitatori, printre ei investitori şi jurnalişti din toate colţurile lumii. Așa l-am întâlnit şi pe George Haber, părintele DVD-ului şi personaj cu greutate în Silicon Valley. Român şi el.
Tot la CES am găsit și cea mai deșteaptă bormașină pe care am văzut-o vreodată. Încă nu are funcţia scuze, vecinu, dar vine cu ecran, bluetooth și laser. Inventatorii ei, tata şi fiu, locuiesc acum în Canada.
Trebuia însă și o soluție tot românească pentru acoperit zgomotul bormașinii. Iată SoundHeroes și produsul care strâns 600.000 de dolari pe platformele Kickstarter
Tot la CES, unul dintre proprietarii brandului Pegas a adus bicicleta de antrenament Xmera. În funcţie de bătăile inimii, te poate ajuta să dai la pedale mai uşor sau mai greu, ca să slăbeşti. În zonele urbane, Xmera poate să ţină loc şi de motocicletă.