Modifica setarile cookie
Toate categoriile

iLikeIT. Cea mai mare revoluție în telecomunicaţii de la primul iPhone

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cele mai spectaculoase telefoane din acest an se îndoaie şi asta pentru că pot ţine loc de două dispozitive, adică la nevoie pot deveni şi tablete, pentru un plus de productivitate.

Va fi cea mai mare revoluție în industria de telecomunicaţii de la primul iPhone arătat de Steve Jobs. Acesta este Royole FlexiPai, primul telefon flexibil pe care vi-l puteţi cumpăra la un preţ de 1318 dolari.

"Iată în sfârşit revoluţia pe care o aşteptăm în domeniul telefoanelor mobile: telefonul care se îndoaie. Este primul pe care am apucat să punem mâna. Deşi îl am de doar câteva secunde în mână, deja începe să-mi placă ideea. Atunci când îl am închis aşa, îl pot folosi ca pe un telefon mobil, cu o rezoluţie decentă. Apoi poate fi desfăcut. Suporta acest lucru de 200.000 de ori, obții o suprafață tactilă, are mici probleme versiunea de China, echivalentă cu un iPad Mini. Aşadar, o tabletă în format 4:3, ideală pentru filme, foto, video, dacă vrei să vezi pozele mai mari, să navighezi internetul. Ecranul Amoled nu mai este plat în zona asta, pentru că fiind flexibil, cu această balama la mijloc nu se deschide chiar complet." a relatat George Buhnici.

Deocamdată este într-o versiune chinezească, dar vine și-n restul lumii. Cei de la Royole care vând acest telefon sunt mai degrabă specialişti în a produce ecrane flexibile pentru tot felul de industrii, așa cum este şi acesta care poate fi pus oriunde.

A doua revoluţie din zona telefoanelor mobile vine din zona ecranelor. Producătorii vor împinge cât mai spre margine toţi pixelii. E şi cazul celui mai nou model de la Honor care renunţă la mot pentru o gaură în ecran din care iese camere.

"O rezoluţie de ţineţi-vă bine: 25 de megapixeli. Totul dintr-o cameră care a făcut o gaură în ecran de 4,5 mm. Telefonul se mişca excelent, pe un ecran puţin mai bun decât un FullHD, pentru că are cel mai nou procesor de la Huawei, compania sora care deţine şi brandul Honor. Are 8GB RAM, 256 stocare și un ecran care acoperă mai mult de 91% din fata telefonului. Au rămas nişte margini foarte subţiri. Atât de mici încât difuzorul este în cântul telefonului. Încă mai avem mufa jack şi un emiţător infra-roșu. Poţi folosi telefonul pe post de telecomandă. Ce ne mai place este ca telefonul acesta poate fi folosit şi de gameri. Are trei antene Wi-Fi, aşa că în orice poziţie îl ţii vei avea semnal bun şi pe 4G şi pe Wi-Fi. Preţul nu e anunţat oficial, dar brandul Honor se lauda cu preţuri mici. Aşadar performante ca telefoanele de top dar la preţ mic",  a relatat George Buhnici.

”Iată încă o revoluţie spectaculoasă de la o companie care se numeşte foarte inspirat Matrix. Primul ceas deştept cu senzor de puls şi un ecran care se aprinde la nevoie, măsoară paşi, calorii şi puls şi nu mai trebuie încărcat niciodată. Are un mic panou fotovoltaic care înconjoară displayul. Partea spectaculoasă este un mic generator termo-electric, adică se încărcă din căldura mâinii tale pentru a funcţiona non-stop. Şi asta este foarte tare. La fel au crezut şi oamenii care au finanţat deja pe Kickstarter ceasul. Suntem în prima zi de la lansare şi şi-au depăşit ţinta 6 ori deja în 24 de ore. 199 de dolari pentru un ceas pe care nu trebuie să-l încarci niciodată. Sună foarte tare dacă stai să te gândeşti la celelalte opţiuni din piaţă”, a relatat George Buhnici.

Matrix va ajunge pe piaţa începând cu luna iunie a acestui an.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult