Modifica setarile cookie
Toate categoriile

iLikeIT. Care sunt cele mai noi laptopuri lansate în România și la ce preț pot fi cumpărate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cele mai noi laptopuri lansate în România și specificațiile lor au fost prezentate la iLikeIT.

Apple Macbook Air M2 - A patra generație Air a ajuns luna trecută și pe piața din România. E diferit nu doar prin puterea de procesare mai mare ci și prin design-ul nou inspirat de seria PRO.

Avem așadar noul procesor Apple Silicon M2 care este cu până la 30-40% mai puternic. M2 vine cu 8 nuclee pentru CPU și alte 8 pentru GPU (cu unul în plus față de M1). În configurația cea mai accesibilă, care costă 7359 de lei vine cu 256GB pentru stocare și 8GB memorie RAM. Poate fi configurat cu 10 nuclee pentru GPU, 24GB memorie RAM și până la 2TB pentru stocare. Ecranul are acum o diagonală de 13,6 inch (2560x1664) în loc de 13, margini mult mai mici și un notch similar cu cel de pe iPhone care găzduiește camera web FullHD. Macbook Air este cel mai vândut laptop din România.

Yoga Slim 7 Carbon - cel mai ușor laptop prezentat marți în studio. Cântărește doar 965 de grame. În ciuda greutății însă e și foarte performant. Vine cu a 12-a generație de procesoare Intel i7 - Alder Lake, 16GB memorie RAM și până la 1TB stocare. Ecranul are 13 inch, 2500x1600 rezoluție, 90hz și dispune și de touchscreen. Luminozitatea maximă este de 300 de nits (mai greu de folosit în lumină puternică). Bateria bună cu eficiență ridicată a procesorului îl fac pe Slim 7 ușor de folosit și când nu sunt prize prin preajmă. Yoga Slim 7 Carbon, așa cum îi spune și numele este construit din carbon, proces care durează peste 12-13 ore. Materialul acesta îl face nu doar ușor ci și foarte rezistent. Prețul de pornire pentru modelele Yoga Slim 7 este de 3800 de lei, varianta Carbon 1300 de dolari.

Acer Swift 3 OLED - un ecran superb pe un laptop ceva mai conservator ca design. Rezoluție mare de 2800 pe 1600, diagonală de 14 inch și rată de refresh de 90hz, care pare să devină standard în industrie. Are și toate standardele de culoare 100% DCI-P3 ori VESA Display HDR True Black 500. Pe lângă aceste cifre impresionante, Swift 3 Oled poate fi configurat și cu procesor Intel i7 din generația a 12-a (12650H). Într-o variantă mai ieftină vine cu i5 care e mai mult decât ok pentru orice utilizator care vrea să fac și un pic de editare foto/video ori niște gaming light. Prețul de pornire este unul foarte bun, 5000 de lei.

Citește și
ilikeit
Sfaturi utile pentru turiști. Ce aplicații sunt necesare atunci când plecăm în vacanță

Ultimul dar nu cel din urmă, ASUS ROG Flow x16. E laptop de gaming fără să arate ca unul. Așa că este ideal pentru utilizatorii care vor performanță fără prea multe leduri colorate, ci mai degrabă un laptop care să ducă un pic spre zona de business. Are și specificații de top: procesor AMD Ryzen 6000, 32GB memorie RAM, 1TB pentru stocare și poate fi configurat și cu placă grafică RTX 3080. Ecranul are 16 inch dar pentru că marginile sunt foarte mici, FLOW X16 e aproape cât un computer portabil de 15 inch. Acest model de laptop poate fi conectat și la o placă grafică externă pentru și mai multă putere în randări grafice, editări video ori gaming la calitate maximă la rezoluție 4K (conectat la un monitor extern care ducă această rezoluție). Ecranul lui ROG Flow are o rezoluție QHD+, 165HZ și suportă comenzi prin atingere. Prețul lui Asus ROG Flow X16 este de aproximativ 12000 de lei dar poate să varieze în funcție de configurație. Este disponibil și un model mai mic, X13 cu diagonală de 13,4inch (6000 de lei).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult