Google lansează o tehnologie care facilitează accesul pacienţilor la istoricul medical
Sistemele de sănătate ar putea adopta tehnologia, numită Google Healthcare API, în condiţiile în care guvernul american le va cere în curând să faciliteze pacienţilor accesul şi utilizarea datelor lor medicale.
Cu toate acestea, afacerile dominante ale Google în domeniul publicităţii, care folosesc datele clienţilor pentru reclame ţintite, au creat o imagine negativă şi i-au blocat în trecut iniţiative în domeniul medical.
În prezent, Google este al treilea mare furnizor de tehnologie cloud, după Amazon şi Microsoft.
Începând de luni, furnizorii de servicii medicale pot construi noi sisteme utilizând noua tehnologie Google Healthcare API, pentru a traduce şi converti date stocate în diferite sisteme, de la sisteme de imagistică la softuri pentru date medicale.
Deşi documentaţia afirmă că Healthcare API are rolul să ”stocheze şi acceseze date din sistemul medical în Google Cloud, oferind o punte esenţială între actualele sisteme de asistenţă medicală şi aplicaţiile găzduite de Google Cloud”, Google afirmă că clienţii nu sunt obligaţi să stocheze date în Google Cloud.
Microsoft Azure are o tehnologie similară pentru sectorul medical, concepută pentru a ajuta clienţii să se conecteze la surse cum ar fi fişele de sănătate electronice.
Companiile din sectorul asistenţei medicale sunt nevoite tot mai mult să puna la dispoziţia pacienţilor informaţii medicale, precum şi aplicaţiile de sănătate pe care aceştia aleg să le utilizeze.
Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane a lansat un set de reguli la începutul acestui an pentru a împiedica companiile de îngrijire a sănătăţii să blocheze informaţiile”.
Sursa: Pro TV
Etichete: google , coronavirus , aplicatie , pacienti , tehnologie
Dată publicare: 21-04-2020 07:12