Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Funcţie de protecţie pentru iPhone-urile furate. Cum se folosește noua facilitate lansată de Apple

iOS 17.3 este disponibil de luni seară pentru smartphone-urile Apple, acesta aducând o funcţie menită să îngreuneze efortul hoţilor de a prelua controlul asupra dispozitivelor furate.  

Noua facilitate, numită Stolen Device Protection, încearcă să menţină securitatea datelor personale în cazul iPhone-urilor furate.

În cazul furtului unui iPhone, noua funcţie permite utilizatorului să blocheze accesul forţând folosirea autentificării biometrice, prin intermediul altui dispozitiv Apple conectat la acelaşi cont.

Astfel, chiar dacă cunoaşte codul de deblocare, hoţul nu va putea debloca telefonul fără o scanare facială sau a amprentei reuşite.

Această facilitate este acum disponibilă atât pentru iPhone-uri, cât şi pentru iPad-uri, care sunt actualizate la iPadOS 17.3.

Dincolo de Stolen Device Protection, iOS 17.3 este un update minor care nu aduce multe alte noutăţi notabile. Se mai remarcă, totuşi, aşa-zisele „playlist-uri colaborative”, la care pot adăuga melodii mai mulţi utilizatori.

iOS 17.3 este disponibil pentru toate smartphone-urile Apple de la iPhone XS încoace.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult