Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dosar penal pentru că s-a filmat pe TikTok aprinzându-și țigara de la lumânare, în biserică

Un tânăr din Rusia care și-a aprins țigara de la o lumânare, în biserică, are dosar penal. Autoritățile ruse l-au găsit imediat după ce și-a făcut publică isprava pe TikTok.

În imaginile de pe rețeaua de socializare, adolescentul de 18 ani se laudă cu faptele sale și este văzut în interiorul unei biserici ortodoxe din Rusia, chiar în apropierea altarului. El își aprinde cu nonșalanță o țigară de la o lumânare aprinsă, gest considerat de creștinii din întreaga lume o blasfemie.

Mai mult decât atât, potrivit legilor ruse, fapta are conotație penală, fiind considerat un ultraj la adresa credințelor religioase.

Tânărul riscă trei ani de închisoare

 

 

Fapta teribilistului a avut loc în luna iulie, în orașul Chita din estul îndepărtat al Rusiei, dar abia acum anchetatorii au comunicat public începerea acțiunii penale, relatează The Moscow Times.

Potrivit site-ului local chita.ru, imaginile cu adolescentul rus intrând în biserică și aprinzându-și țigara de la lumânare au apărut încă de pe 26 iulie, cu o melodie sugestivă, „Bad Boy” auzindu-se pe fundal.

Utilizatorul de Tok Tok care a comis blasfemia la adresa bisericii riscă trei ani de închisoare, dar reprezentanții parohiei din oraș au spus că nu vor ca acesta să ajungă după gratii. „L-am văzut, alături de paznicii care-l aveau în grijă. Tânărul avea sincere regrete pentru faptele sale. De aceea, parohia din Chita roagă anchetatorii să dea dovadă de îndurare” a spus preotul Dimitry.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult