Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Decizie istorică pentru Iphone. Ce se va întâmpla cu telefoanele

Apple a anunţat că noua generaţie de iPhone, care urmează să fie lansată în toamnă, va ajunge pe piaţă mai târziu decât s-a întâmplat în anii anteriori.

 

Directorul financiar al Apple, Luca Maestri, a comunicat investitorilor că iPhone-urile din acest an vor fi lansate mai târziu decât de obicei. Executivul companiei americane spune că va fi vorba de o întârziere de câteva săptămâni, transmite News.ro.

De regulă, iPhone-urile noi intră pe piaţă în luna septembrie, cel puţin în ţările aflate în primul val. În funcţie de câte săptămâni înseamnă termenul indicat în acest caz, anul acesta, noile iPhone-uri ar putea intra pe piaţă începând cu octombrie.

Deşi Maestri nu a intrat în amănunte privind cauzele întârzierii, acesta pare să confirme zvonurile care circulă de mai multe luni. Partenerii Apple încă mai au anumite probleme privind producţia şi livrarea componentelor, probleme cauzate de pandemie.

Citește și
facebook
Probleme pentru Facebook. Utilizatorii de iPhone nu și-au putut accesa aplicațiile din telefoane

Este pentru prima oară când o întreagă generaţie de iPhone-uri ajunge pe piaţă cu întârziere. Până acum, doar anumite modele, precum iPhone X sau iPhone XR, au fost lansate mai târziu decât restul modelelor din serie.

Pentru investitorii Apple, amânarea înseamnă că veniturile care intrau până acum în luna septembrie, se vor regăsi, de data asta, în contabilitatea din ultimul trimestru al anului.

iPhone-urile din acest an vor fi primele smartphone-uri cu 5G ale companiei americane, care se numără printre puţinii producători care încă nu au pe piaţă astfel de device-uri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult