Cum poți să te protejezi pe internet. Demonstrația unor experți la CNN despre cât de ușor pot fi aflate parolele
Your browser doesn't support HTML5 video.
Nu este greu să ne protejăm datele de acces, dar nu toată lumea își ia măsuri de siguranță în spațiul virtual. Un reporter CNN a stat de vorbă cu doi experți în securitate cibernetică și a aflat cum reușesc hackerii să obțină parole, dar şi ce soluții sunt pentru o mai bună protecție a datelor.
De-a lungul anilor, multe site-uri și platforme mari, cum ar fi Linkedin, Yahoo sau Tik Tok, au fost afectate de atacuri cibernetice în urma cărora hackerii au furat conturile utilizatorilor. Cei care vor să vadă dacă datele lor de logare au fost compromise pot să le verifice cu ajutorul unor site-uri specializate în așa ceva, ca Dehashed.
Rachel Tobac: „Putem vedea aici că doar această adresă de e-mail a ta a fost implicată în 13 spargeri de date. (...) Așa. Avem prima parolă care pare să nu fie compromisă. Ți se pare cunoscută, Donnie?”
Donnie: „Da, este o parolă pe care încă o folosesc astăzi, ocazional.”
Rachel Tobac: „În regulă, deci o folosești pe LinkedIn?”
Donnie: „De multe ori."
Cea mai frecventă greșeală întâlnită e folosirea aceleiași parole pentru mai multe conturi online. Asta înseamnă că sunt folosite aceleași date de logare, de exemplu, pentru Gmail, Instagram, Facebook și alte site-uri.
Rachel Tobac: „Cei mai mulți oameni, atunci când se loghează în conturile lor, folosesc aceeași parolă sau o modifică foarte puțin. Și, dacă ți se întâmplă să ți se fure datele de logare, asta înseamnă că pot lua parola aceea și o folosesc în toate celelalte site-uri unde ai conturi."
Specialiștii ne sfătuiesc să nu folosim nici parole foarte asemănătoare pe site-uri diferite, pentru că este foarte ușor pentru un hacker să le descopere apoi pe toate.
Evan Tobac: „Pot să iau toate parolele pe care le știu, le pun într-o listă de cuvinte și apoi încerc 10.000 de variante foarte puțin diferite care ar putea fi utilizate. Pot adăuga un număr la final, pot adăuga un simbol special. Și am trecut prin procesul acesta cu lista ta de parole și am reușit să spargem una dintre parolele tale noi.”
Și site-urile pe care ne conectăm sunt importante pentru siguranța noastră online.
Rachel Tobac: „În primul rând, e treaba companiilor să nu devină victimele hackerilor și să prevină asemenea scurgeri de date. Multe companii nu folosesc MFA pe plan intern. Este vorba despre acel al doilea pas necesar la conectare."
Adică factori multipli de autentificare - o procedură suplimentară, pe lângă introducerea unei parole, ce oferă o siguranță sporită în mediul online.
Rachel Tobac: „Primești un SMS cu un cod, deschizi o aplicație sau primești o notificare pe telefon. Acesta este pasul al doilea. Chiar dacă cineva are parola ta, nu se poate loga în contul tău pentru că nu are acces la acel cod. Nu recicla parolele. Dacă le folosești pe mai multe site-uri, chiar dacă sunt site-uri pe care le consideri prostești sau dispensabile, un hacker poate să îți obțină parola și să o folosească împotriva ta."
Așadar, cea mai sigură și la îndemână soluție e să utilizăm parole unice, lungi și aleatorii pentru fiecare site, spun experții.