Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum ar putea să funcționeze votul prin internet, explică Ana Maria Stancu în emisiunea Iuliei Ionescu

Your browser doesn't support HTML5 video.

Votul prin internet este o soluție pentru românii din străinătate, iar invitata Iuliei Ionescu în emisiunea ILikeIT a explicat cum s-ar putea pune în practică.

Pentru început este necesar un cadru legislativ, iar apoi identificarea și implementarea soluției tehnice, a explicat reprezentanta Asociației E-Civis.

Ana Maria Stancu, asociatia E-Civis: „Primul pas ar fi să se adopte legile aflate în Parlament, deja s-a pus în discuție acest subiect, sunt vreo cinci proiecte de lege care au trecut de-a lungul anilor prin parlament, unele au fost respinse, altele sunt încă în dezbatere. Prin lege se va prevedea cine face acest sistem, cum îl face, unde îl folosim prima dată, care sunt pașii mai departe, dacă îl audităm, șamd. Ideea este că trebuie să-și asume cineva decizia politică pentru acest proiect, iar apoi există partea de implementare.”

Iulia Ionescu: Ar fi sigur un astfel de sistem în România, există infrastructura necesară pentru așa ceva?

Ana Maria Stancu: „Autoritatea Electorală permanentă a anunțat acum două săptămâni că va introduce sistem de blockchain în transmiterea datelor de pe tabletă în sistemul lor electronic, deci AEP oricum folosește noi tipuri de sisteme de securitate, acest sistem va fi făcut de STS, de serviciul special al statului român pe zona aceasta. Într-adevăr, pot exista vulnerabilități, însă ceea ce propunem noi este să se facă un astfel de sistem după care să fie auditat independent, să facem inclusiv hackatloane, dacă avem deja acest sistem, și să găsim dacă sunt probleme în el. Sunt țări care au testat deja, dar nici una nu a introdus direct pentru toate alegerile. Practic au introdus treptat să vadă cum funcționează. Unii au renunțat, alții merg mai departe cu el, Estonia, de exemplu este singura țară care are votul prin internet la toate alegerile.”

Citește și
Unde se deschide prima secție de votare din străinătate. Procesul de vot începe de vineri seara
Unde se deschide prima secție de votare din străinătate. Procesul de vot începe de vineri seara

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult