Clădirile inteligente ale lumii. De la Abba Arena la Muzeul viitorului din Dubai, cu incursiune în Las Vegas
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vedem cum sunt gândite clădirile de acum pentru concertele și expozițiile din viitor.
Cea mai mare clădire sferică din lume a fost inaugurată oficial pe 29 septembrie, printr-un concert al trupei U2. Clădirea din Las Vegas este acoperită probabil de cel mai mare display din lume, un ecran exosferic imens, conceput cu ajutorul unor tehnologii de ultimă generaţie.
23.000 de oameni au fost la concertul trupei U2. Cei care au participat la eveniment au avut parte de o experienţă unică. Sunetul imersiv s-a coordonat perfect cu ecranul exosferic al clădiri.
Edge, U2: „Când am intrat și am văzut scena noastră acolo, iar apoi instrumentele noastre în aceea lumină. Să vezi clădirea finalizată a fost chiar un moment special. Atunci a devenit totul real. Proximitatea este incredibil de intimă. Asta face totul atât de incredibil. În sală sunt zeci de mii de oameni, dar fiecare dintre ei vede foarte bine scena.”
S-au făcut investiţii de 2,3 miliarde de dolari în această construcţie. Vorbim de un display LED de aproape 600.000 de metri pătraţi, pe care producătorii l-au numit un ecran exosferic.
Bono, U2: „Am stat în acest loc și am realizat că vocile noastre erau foarte joase. Atunci am realizat că pe orice alte arene pe care am cântat, în săli de spectacole, stadioane am fi strigat în astfel de momente, dar acum îți vorbesc în șoaptă, iar tu mă auzi perfect. Așa funcționează această clădire. Sunetul este la un nivel pe care nu l-am mai experimentat până acum.”
Exteriorul clădirii din Las Vegas a fost prezentat prima dată publicului printr-un spectacol multimedia, pe 4 iulie, de Ziua Naţională a Statelor Unite, dar acum publicul poate să viziteze și interiorul clădirii. Concertul trupei U2, din 29 septembrie, a fost doar primul dintr-o serie de spectacole. Drept urmare, dacă plănuiţi o vacanţă în Las Vegas, trebuie să ajungeți și aici.
Există, însă, o nouă clădire spectaculoasă dedicată spectacolelor imersive și mai aproape de noi, în Londra. Abba Arena găzduiește acum unul dintre cele mai scumpe show-uri produse vreodată. Celebra trupa Abba a revenit pe scenă sub forma unor avataruri.
Arena din Londra a fost creată special pentru astfel de experiențe. Aproape 300 de difuzoare le oferă spectatorilor un sunet surround, de jur împrejur, de care nu au mai avut parte până acum. Toată aparatura de pe scenă cântărește 600 de tone, iar iluzia unei trupe reale este dată de cele peste 500 de lumini mobile montate în 30.000 de puncta din arenă.
„Oamenii au vorbit des despre ideea de a reproduce persoane care au trăit în trecut sau care acum nu mai sunt tinere, iar noi am recreat trupa Abba din tinerețe, din 1979. I-am creat sub forma unor personaje digitale, pentru care vom utiliza apoi tehnici de captare, pentru a-i anima și perfecționa și a îi face să pară reali. Totul a început cu membri trupei Abba din prezent. I-am scanat în timpul unor repetiții. Asta a fost baza întregului proiect” spune unul din realizatorii proiectului.
Trupa Abba, „întinerită” digitalMembrii trupei ABBA au toți acum peste 70 de ani. Unul dintre ei are chiar 78 de ani, dar pe scenă arată ca la 30 de ani. Totul a fost posibil datorită tehnologiei.
Zeci de mii de oameni s-au bucurat deja de acest spectacol și cumpără bilete și acum. Trupa Abba își continuă turneul, în această formulă, și anul următor.
Benny Anderson, ABBA: „Am fost în Londra acum trei ani și l-am întrebat pe Bjorn dacă e o idee bună să mergem în turneu cu acest spectacol. Eram conştient că este extrem de complicat din punct de vedere tehnic. Este vorba de ecrane, de sunet, toate luminile și atunci am propus să facem totul aici, iar el a zis că nu avem o arenă pentru așa ceva. Și atunci am zis că putem să construim o nouă arenă. Londra este orașul potrivit pentru asta.”
Hologramele tridimensionale ale trupei Abba ar putea ajunge, însă, în următorii ani, și în New York, Singapore sau Sydney, acolo unde sunt acum în lucru astfel de săli de spectacole. Și am putea vedea oricând un astfel de show și în Dubai. Aici, Muzeul Viitorului este acum atracția orașului. O clădire care se impune prin arhitectura sa modernă, dar și prin mesajele inscripționate pe pereții exteriori. O construcție impunătoare, care nu are cum să treacă neobservată printre clădirile deja reprezentative din Dubai.
Ameca, robotul viitoruluiTuriștii care ajung aici sunt întâmpinați chiar de AMECA, cel mai avansat robot din lume.
-Salut, Ameca!
-Bună! -Care este cea mai importantă atracție din Dubai?
-Aici ești acum, În Muzeul Viitorului. (râde)
-Cum este să fii robot?
-Este fantastic. Îmi place la nebunie. Nu îmbătrânesc și nu am riduri.
Muzeul a fost inaugurat anul trecut și a fost vizitat deja de milioane de oameni. Construcția cu o suprafață utilă de peste 30.000 de metri pătrați este alimentată doar cu energie solară și este una dintre cele mai complexe structuri create vreodată, pentru că nu are coloane de susținere. În plus, literele care formează gravura de pe exterior sunt și ferestre.
Este spațiul în care știința, tehnologia, fizica și artă sunt prezentate într-un mod unic, prin expoziții și experiențe imersive. Până și cafeaua de aici este făcută tot de un robot.
„Este cel mai avansat sistem automatizat de făcut cafea de specialitate din lume. Sistemul este foarte intuitiv pentru clienți. Trebuie doar să scanezi un cod QR cu telefonul mobil, iar comandă este plasată în doar câteva secunde” explică un reprezentant.
„Atunci când prepară băuturi e clar că le face cât poate de repede. Atunci când ține un pahar gol se învârte la viteză maximă. Este interesant de văzut. Noi l-am programat să fie foarte prietenos și fericit. Uneori dansează când nu are nimic de făcut. Clienții sunt foarte entuziasmați. Toată lumea îl filmează cu telefonul” adaugă el.
Până și suvenirurile de aici sunt unice. Sunt realizate în muzeu, sub privirile turiștilor, cu ajutorul unor dispozitive de ultimă generație. Obiectele create aici spun povestea muzeului, și în curând vor putea fi livrate și cu drone. Tot aici se lucrează și la un sistem care să permit livrările cu drone în Dubai. Ideile multor start up-uri prind viață sub același acoperiș. Nu este doar un muzeu, ci și un spațiu creat special pentru cei care vor să trăiască în viitor.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 28-10-2023 10:06