Cel mai mare târg de smartphone-uri din lume, afectat de coronavirus
Primii care şi-au anunţat retragerea au fost chinezii de la ZTE. Aceştia şi-au anulat conferinţa de presă programată, conferinţă în cadrul căreia erau aşteptate mai multe noutăţi, scrie News.ro.
ZTE justifică absenţa de la MWC 2020 prin efectele secundare create de coronavirus. Dată fiind situaţia actuală, oficialii companiei se tem că nu pot obţine actele şi aprobările necesare călătoriei în timp util.
De asemenea, spun cei de la ZTE, “nu vrem să-i facem pe oameni să se simtă inconfortabil în jurul nostru” - trimitere la teama legată de transmiterea virusului.
A doua companie care va absenta este LG. Coreenii nu vor mai veni deloc - nu vor mai organiza conferinţa de la deschiderea târgului şi nici nu vor mai avea un stand unde să-şi expună produsele.
Siguranţa propriilor angajaţi şi a publicului sunt motivele invocate de LG în comunicatul oficial.
Producătorul coreean va organiza evenimente separate, care nu presupun deplasarea internaţională a propriilor reprezentanţi, pentru a-şi prezenta produsele care trebuiau să ajungă la MWC.
Mobile World Congress este cel mai important târg de tehnologii mobile şi reţelistică, organizat anual în Barcelona. Ediţia din acest an ar trebui să se desfăşoare între 24 şi 27 februarie.
Coronavirusul a ucis până acum aproape 500 de oameni, alţi peste 20.000 fiind infectaţi.