Ce modele de iPhone ar putea lansa Apple, pe 10 septembrie
Ca în cadrul tuturor evenimentelor similare, invitația nu a oferit detalii despre subiectele care vor fi abordate în cadrul discursului de la începutul lunii septembrie, din California, SUA. „Fii doar inovator”, se menționează pe invitație.
Printre alte noutăți, compania Apple ar urma să lanseze trei noi modele de iPhone, inclusiv două modele Pro care să înlocuiască modelele XS și XS Max. Conform informațiilor apărute în presă, modelele Pro ar urma să vină cu îmbunătățiri semnificative ale camerei foto și cu noi caracteristici pentru filmări video.
De asemenea, evenimentul din 10 septembrie ar putea fi momentul în care Apple prezintă detaliile finale și prețul serviciului de streaming TV, Apple TV+.
Compania organizează în fiecare an, în luna septembrie, un eveniment media în cadrul căruia anunță noile modele de iPhone. Evenimentul din acest an ar putea fi diferit, deoarece Jony Ive, designerul produselor Apple, și-a anunțat în urmă cu câteva luni demisia, după aproape 30 de ani petrecuți alături de gigantul tehnologic.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!