Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bloggeriță condamnată la închisoare, după ce a postat pe Facebook o glumă despre Covid-19

Un tribunal din Tunis a condamnat-o pe bloggeriţa Emna Chargui la şase luni de închisoare şi o amendă de 700 dolari americani pentru redistribuirea pe Facebook a unei glume despre coronavirus scrise ca un verset coranic, conform AFP.

''Acesta (condamnarea) este incorectă şi nedreaptă. Ea arată că aici nu există nicio libertate'', a declarat Chargui (27 de ani) pentru Reuters.

Ea a fost găsită vinovată de atingere adusă religiei şi incitare la ură pentru că pe 4 mai a redistribuit pe Facebook o glumă despre coronavirus ce era scrisă ca un verset din Coran.

Emna Chargui a anunţat că intenţionează să conteste condamnarea, apelul putând fi depus în termen de 10 zile.

Acest caz a atras critici dure din partea organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului. Astfel, Amnesty International a declarat că bloggeriţa este o victimă a ''legii represive'' care restrânge libera exprimare şi că avocatului lui Chargui nu i-a fost permis să o însoţească în instanţă, unde aceasta a fost întrebată despre convingerile sale religioase şi starea sa mentală.

Citește și
telefon, apel
Un bărbat a transmis live pe Facebook momentul în care își lua viața. Zeci de persoane l-au implorat să se oprească

Pe blogul său, Emna Chargui scrie de obicei despre libertate şi condiţia femeii în Tunisia.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult