Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Autoritatea pentru concurenţă din Franţa a amendat Google cu 500 de milioane €

Autoritatea pentru concurenţă din Franţa a impus marţi o amendă de 500 de milioane de euro pentru Google.

Decizia vine pentru că pentru că Google nu a respectat decizia instituţiei cu privire la remunerarea editorilor de conţinut şi agenţiilor de ştiri pentru utilizarea conţinutului lor pe platformă, relatează Agerpres.

Google, o divizie a grupului Alphabet Inc., a ignorat o decizie din luna aprilie 2020 prin care i se cerea să negocieze "cu bună credinţă" cu editorii de presă şi agenţiile de ştiri pentru a afişa părţi din articolele lor pe serviciul Google News.

"Sancţiunea de 500 milioane de euro ia în calcul gravitatea excepţională a încălcărilor observate precum şi faptul că atitudinea Google a condus la noi întârzieri în aplicarea legii", a declarat preşedintele Autorităţii pentru concurenţă din Franţa, Isabelle de Silva. Aceasta a adăugat că este vorba despre cea mai mare amendă acordată până acum de Autoritatea pentru concurenţă din Franţa pentru nerespectarea uneia dintre deciziile sale.

Gigantul american are acum la dispoziţie două luni pentru a veni cu propuneri pentru a despăgubi editorii şi agenţiile de presă pentru utilizarea conţinutului lor, în caz contrar fiind pasibil de o amendă de până la 900.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere.

Citește și
google play
Google Play a găzduit mai multe aplicaţii care furau parolele de Facebook

Disputa dintre Google şi proprietarii de ziare şi agenţiile de presă este una de durată. Editorii europeni cer de peste un deceniu organismelor de reglementare să contracareze puterea Google, care i-a permis să atragă venituri din publicitate în valoare de miliarde de euro. În anul 2019 au fost înregistrate plângeri în Franţa de către grupuri reprezentând ziare şi reviste precum şi agenţia de presă France-Presse.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult