Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Atac ransomware la Primăria din Liege. Serviciile online sunt paralizate, hackerii cer răscumpărare în bitcoin

Un atac informatic a paralizat activitatea primăriei din Liege. Același virus de tip ransomware care a afectat și activitatea unor spitale a criptat și baza de date a municipalității.

 

Infractorii cibernetici cer o răscumpărare în bitcoin pentru restaurarea datelor.

Autorităţile locale denunţă un act ”de natură criminală”. Serviciile online ale primăriei sunt paralizate de luni în urma atacului, potrivit postului RTBF, preluat de news.ro.

Un mesaj de alertă a fost afişat pe site-ul oficial al Primăriei din Liège, Belgia, în care se precizează care sunt serviciile afectate de atacul cibernetic ransomware.

Starea Civilă, care eliberează și certifcate de căsătorie, naştere, deces nu poate emite documente, iar serviciul destinat străinilor sau călătoriilor sunt de asemenea afectate. Și alte servicii pot fi afectate, a precizat municipalitatea.

Citește și
spital SUA
Sute de spitale din SUA, blocate de hackeri. Medicii nu mai au acces de zile întregi la datele pacienților

Potrivit RTC Télé Liège, programul ransomware folosit în acest atac se numeşte Ryuk.

Este vorba despre acelaşi program folosit anterior într-un atac vizând sisteme informatice ale unor spitale din regiunea Liège, arată sursa citată. Cel mai probabil, virusul a ajuns în sisteme dintr-un mail infectat, dar o a chetă va stabili exact toate circumstanțele.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult