Apple și Google vor colabora pentru crearea unei tehnologii de urmărire a contactelor
Tehnologia are rolul de a încetini răspândirea coronavirusului prin permisiunea oferită utilizatorilor de dispozitive de a opta pentru un sistem care cataloghează alte telefoane aflate în apropierea lor, transmite Reuters.
Cele două companii din Silicon Valley produc cele mai utilizate sisteme de operare din lume, pentru iPhone-uri şi pentru dispozitivele prevăzute cu sistemul Android, potrivit News.ro.
Apple şi Google vor lucra la tehnologia care va permite dispozitivelor mobile să facă schimb de informaţii prin intermediul conexiunilor Bluetooth, pentru a alerta oamenii care s-au aflat în apropierea unor persoane testate pozzitiv cu COVID-19.
Tehnologia va fi disponibilă de la jumătatea lunii mai, ca instrumente software disponibile pentru urmărires contactelor aprobate de autorităţile din domeniul sănătăţii publice.
Apple şi Google mai intenţionează ca în următoarele luni să includă tehnologia de urmărire direct în sistemele de operare, pentru ca utilizatorii să nu fie nevoiţi să descarce vreo aplicaţie pentru a se loga la telefoanele din apropierea lor.
Potrivit companiilor, tehnologia nu va urmări locul sau identitatea utilizatorilor, dar va culege date despre momentul în care telefoanele utilizatorilor s-au aflat aproape unele de altele, datele fiind decriptate pe telefonul unui utilizator şi nu pe serverele companiilor. Datele de localizare GPS nu fac parte din proiect.
Guvernele la nivel mondial au încercat să dezvolte sau să evalueze softuri pentru îmbunătăţirea proceselor de urmărire a contactelor, de obicei laborioase, prin care oficialii din domeniul sănătăţii trebuie să găsească persoanele cu care a interacţionat o persoană infectată şi să le ceară să se autoizoleze sau să fie testate.
Mai mulţi experţi în tehnologia destinată sănătăţii au spus că implicarea Apple şi Google vor avea o mare contribuţie la eforturile lor, în condiţiile în care aplicaţiile de urmărire a contactelor oferite de Massachusetts Institute of Technology şi alte părţi nu funcţionează cu toate sistemele de operare.
Sursa: News.ro
Etichete: google , coronavirus , apple , tehnologie , colaborare
Dată publicare: 11-04-2020 08:01