Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum să-ți păstrezi jobul, ba chiar să obții măriri de salariu când domeniul tău e amenințat de inteligența artificială

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cei care își doresc un salariu mai mare sau chiar un nou loc de muncă mai bun trebuie să țină pasul cu piața muncii. Evoluția tehnologiei aduce schimbări mari și chiar dispariția unor joburi actuale.

Cum ne putem pregăti pentru viitor a explicat în emisiunea iBani, Cătălina Magui, director HR, membră a Asociației Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România.

Pe măsură ce companiile apelează din ce în ce mai mult la noile tehnologii și inteligența artificială, multe dintre joburile actuale vor dispărea, în timp ce altele noi își vor face loc pe piață. De pildă, cel mai recent raport al Forumului Economic Mondial zice că până în 2027 ar putea fi cu 14 milioane mai puține locuri de munca. În plus, se estimează că mai bine de jumătate dintre angajații actuali vor avea nevoie de cursuri noi sau chiar reconversie profesională.

Cătălina Magui: „Vorbim deja de AI, Chat GPT și tot felul de instrumente sofisticate de care poate acum câțiva ani nu știam deloc, deci da, aceste competențe digitale sunt foarte necesare și aș pune pe lângă acestea, competențe interdisciplinare, pentru că de multe ori, și eu am trecut prin același lucru, ca tânăr student mă gândesc că am o anumită perspectivă în câmpul muncii, așa cum am creat-o eu în domeniul respectiv. Dar se întâmplă acum ca în practică să ajung să fac cu totul altceva, să îmi utilizez ceea ce am învățat în școală, mai mult sau mai puțin, dar învățând continuu să fac și altceva.”

Citește și
targ de cariere
Târg de Cariere la Iași. Ce salarii și ce joburi îi încântă pe mii de tineri. Fată: Salariile, de la 3000-4000 de euro în sus

Cei care își doresc un loc de muncă sigur și bine plătit se pot îndrepta către domeniile care vor fi căutate în viitor.

„Sigur vor fi necesari din ce în ce mai mulți analiști de date, specialiști în IT, în tehnologiile acestea noi, în securitate cibernetică cred că vor fi cerințe mari, chiar și pe zona asta financiară, dacă vom ajunge, și vom ajunge să automatizăm foarte mult din procesele contabile clasice pe care le știm, e necesar să avem o expertiză aparte pentru interpretarea acestor situații financiare sau datelor din contabilitate”, spune Cătălina Magui.

Pe de altă parte, companiile caută și plătesc bine și vorbitorii de limbi străine.

Cătălina Magui: „Eu cred că trăim o schimbare acum, importantă, și dacă suntem deschiși să o vedem ca o schimbare din care și noi putem evolua ca oameni, cred că putem să ne găsim în evoluția asta un alt tip de rol decât cel pe care ni l-am imaginat. Da, vor dispărea probabil anumite tipuri de joburi, dar vor apărea cu totul altele noi și atunci capacitatea noastră de a învăța continuu, de a fi informați cu ceea ce se întâmplă, de a fi deschiși în a-ți schimba parcursul profesional contează extraordinar de mult. Adaptarea este cuvântul cheie în această schimbare.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult