Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum pot face adolescenții bani. Profesor de educație financiară: Pentru români este rușinos să-și trimită copilul să lucreze

Your browser doesn't support HTML5 video.

Discuția despre bani este una dintre cele mai importante într-o familie. Însă atunci când copiii devin adolescenți, lista de cerințe crește, iar lucrurile se pot complica.  

În această ediție a emisiunii iBani putem vedea câteva sfaturi despre cum poate fi deschisă această conversație atât de importantă, oferite de doi invitați din generații diferite: Izmarian, TikTok content creator și reprezentat al generației Z, și Nicoleta Deliu-Pașol, fondatoarea celui mai mare program de educație financiară din România – Școala de Bani de la BCR. Cei mai multi adolescenți primesc bani de buzunar, iar sumele variază în general între 300 și 600 de lei pe lună, arată un studiu BCR. Marian: ”Având în vedere că și eu am fost copil, deci reprezint partea copiilor neînțeleși, sunt de părere că, indiferent de situație, nicio sumă n-o să fie vreodată de ajuns. Strict pentru că orice copil este reprezentat de inocența necesității. Te uiți în stânga, te uiți în dreapta. De ajuns să vezi un lucru colorat, să vrei. Șase lucruri colorate, chiar dacă n-au neapărat o necesitate atunci sau n-ai o folosire pentru ele? Da, asta nu înseamnă că nu-ți trebuie și că nu le vrei.” Pentru cei care consideră această sumă insuficientă, soluția este să caute alte surse de bani Marian: “Am o poveste personală aici. Eu sunt de părere că unul dintre cele mai importante aspecte, atunci când vine vorba de câștigarea unor bani extra, trebuie să fie din pasiune sau poate dintr-o deschidere față de un anume lucru care poate să dea și bani. Am, să zicem așa, profesat puțin în domeniul tăierii lemnelor la țară, la bunica mea. // Mamaia a zis: bă, știi ceva, du-te și taie, face preţul. Și chiar m-am dus și pe la câți câțiva alți vecini de lângă să le tai și lor lemnele.” Potrivit studiului, sursele sunt acum, în majoritatea cazurilor, cele clasice: bani de buzunar, bani de la rude ori burse școlare

Nicoleta Deliu-Pașol: “Noi am crescut cu toții cu filmele alea americane în care adolescenții de la 16 ani au job-uri de vară. (…) Pentru familiile din România este rușinos încă să-ți trimiți copilul de 16 ani să lucreze ceva și să facă bani, ceea ce cred că este foarte greșit. Uite, și eu sunt din generația asta: deși aș fi avut mare nevoie să facă o chestie de genul ăsta, nici eu nu m-aș fi dus de rușine să nu știe oamenii că m-a trimis mama la muncă de la 16 ani. M-ar fi ajutat foarte mult, pe lângă faptul că aș fi avut bani atunci pe moment, dar m-ar fi ajutat foarte mult mai târziu să înțeleg ce înseamnă genul ăla de meserie, ce înseamnă să lucrezi cu clienții. Ok, să lucrezi într-un restaurant nu înseamnă doar să servești mâncarea, înseamnă interacțiune cu foarte mulți oameni.” Aproape jumătate dintre părinți își doresc să înceapă o discuție și despre investiții, mai arată studiul. Cum putem ajunge acolo? Nicoleta Deliu Pașol: “Cred că trebuie, până la investiții, să începem să vorbim de a pune bani deoparte pentru un lucru mai mare pe care ți-l dorești. Inclusiv zona asta de investiții pleacă de la mentalitatea asta foarte clară. E ceva de care eu o să am nevoie în viitor sau de care eu vreau să mă bucur în viitor, să renunț la o plăcere imediată pentru tine din viitor. (…) În momentul în care începem să vorbim de instrumente, aici discuția iarăși ține, cred, de la părinte la părinte. Eu aș sugera foarte tare să încerce să găsească niște sfaturi de la specialiști.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult