Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Adrian Nartea despre intervenția medicală în Franța: „Tare mi-aș fi dorit să fi fost asigurat, să nu fiu nevoit să fac chetă”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Adrian Nartea a povestit la emisiunea iBani despre un moment extrem de dificil din viața sa. Acum 5 ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complicată în Franța.

A ales altă țară la recomandarea medicilor, însă nu i-a fost deloc ușor să acopere costurile ridicate. Actorul a cerut ajutorul prietenilor, care au pus mână de la mână pentru intervenție. Și probleme mai puțin grave, cum ar fi o fractură, o enterocolită sau o infecție urinară la copii sau la soție, poate da bugetul familiei peste cap. În astfel de situații, o asigurare poate să îi ajute pe cei care se confruntă cu o problemă de sănătate să treacă mai ușor peste momentul dificil, spune actorul.

O asigurare de sănătate înseamnă decontarea rapidă a cheltuielilor pentru spitalizare sau intervenții chirurgicale și chiar posibilitatea de tratare în străinătate. În plus, o astfel de protecție poate fi de mare ajutor în contextul actual, în care puterea de cumpărare scade, din cauza scumpirilor, iar bugetele românilor sunt deja afectate. Ce înseamnă asigurările de sănătate și de viață, dar și care sunt costurile, a explicat Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer NN România, la emisiunea iBani, prezentată de Ștefana Todică. Ștefana Todică: Au fost momente în viața ta când ai fi avut nevoie de o asigurare?

Adrian Nartea: Termenul de a fi asigurat este în orice foarte bun, nu mai vorbim de sănătate. Eu pot să spun foarte clar că e important să fii asigurat în momentul în care te duci cu fetițele la spital, pentru că una din ele are infecție urinară sau, la o lună distanță, cealaltă are rotavirus. Este foarte important să te bazezi pe ceva, pentru că în momentul în care îți vezi copilașul că este cumva într-o stare letargică, pe canapea și nu mai vrea să mănânce, nu știi unde să suni și ce să faci. În momentul acela, dacă ai un plan de rezervă, să zici că mă duc acolo, știu foarte clar că o să aibă grijă de copil și o să fim cu toții în regulă, lucrurile sunt mult mai bune. Acum cinci ani când m-am operat a fost o revoluție pentru mine. Toate lucrurile pe care a trebuit să le fac din punct de vedere administrativ pentru a putea să intru eu în operație au fost foarte multe și foarte grele. Era foarte simplu să am tot așa pe ce să mă bazez atunci. Să fii asigurat este mai mult decât dezirabil.

Ștefana Todică: Gabriela, ce alte situații pot exista în viața noastră când avem nevoie de asigurare?

Gabriela Lupaș-Țicu: Cred că am putea deschide o listă foarte lungă pentru situații neprevăzute, e clar că nu putem să prevedem astfel de evenimente. Toată lumea își planifică viața într-un mod pozitiv, sperăm fiecare să fie bună, să fie în linie cu ce ne-am pus în minte. Pe de altă parte, am auzit și mi-a plăcut mult expresia „uneori viața îți servește ceva ce nu ai comandat" și atunci, într-o astfel de situație, de cele mai multe ori ești pierdut, nu știi cu cine să te sfătuiești, vrei să faci un plan, și se ajunge și la discuția cheltuielilor necesare. Sunt două situații: situația unor familii care au niște economii, dar și acele economii când le facem, nu le facem cu gândul că vor merge pentru spitalizarea copilului, ci sunt făcute în ideea unor planuri împreună, investiții, educație. Economiile sunt făcute întotdeauna cu alte planuri. Asta e situația familiilor care totuși au pe ce pune mâna. Dar problema apare cu familiile care nu au astfel de economii și care sunt foarte vulnerabile. (...) Asigurarea exact asta face, vine să ajute atât oamenii care au economii și care pot să facă altceva cu economiile lor, în loc să răspundă unor situații neprevăzute, dar mai ales familiilor care nu au aceste economii și care, fiind puși în fața unor astfel de situații, ajung la soluții extreme, cum ar fi să facă împrumuturi, să vândă proprietăți și întreaga familie să facă foarte multe acțiuni de colectare a banilor, cum vedem cu toții adesea și pe Facebook.

Adrian Nartea: Acum cinci ani, când am aflat că trebuie să mă operez și toți medicii au zis că e bine să merg în străinătate, unul dintre medici a întrebat, văzând amploarea și complexitatea intervenției: ai bani? Și eu am zis că nu, am prieteni. Și în acel moment tare mi-aș fi dorit să fi fost asigurat, să nu fiu nevoit să fac efectiv chetă, să nu cer tuturor prietenilor, în toate cercurile mele apropiate, să mă ajute, ca eu să mă duc să mă operez în străinătate. După ce am luat banii, când m-am însănătoșit, mă simțeam obligat moral să îi returnez. Dacă aș fi fost asigurat, nu aș fi avut această grijă. În momentul acesta și eu și fetițele mele suntem bine, sănătoși, trecuți prin experiențe cu bine, iar acum eu și toată familia suntem acoperiți.

Ștefana Todică: Care sunt costurile?

Gabriela Lupaș-Țicu: Am fost surprinsă și eu când am văzut prima dată produsele astea că dacă e să ne uităm la un cost pe zi, pentru această acoperire de bază de care vorbeam, de 100.000 de lei, în caz de orice fel de boală sau accident, spitalizare, operații. Vorbim de un cost de 5 lei pe zi. O cafea pe zi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult