Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Firmele mici și mijlocii pot obține până la 100.000 de euro fonduri europene, pentru a-și digitaliza activitatatea

Your browser doesn't support HTML5 video.

Firmele mici și mijlocii, care nu sunt din domeniul IT, pot obține până la o sută de mii de euro fonduri europene, pentru a-și digitaliza activitatatea.

Au la dispoziție 350 de milioane de euro pentru diferite proiecte, de la înființarea de site-uri, până la achiziția de roboți și drone.

Toți cei interesați se pot înscrie online de pe 1 februarie. Iar în premieră pentru România, fondurile europene pentru digitalizarea IMM-urilor vor ajunge la antreprenori, prin intermediul băncilor, care se vor ocupa și de monitorizarea proiectelor. Deocamdată, procedura este în lucru la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Cele 350 de milioane de euro pentru digitalizarea firmelor mici și mijlocii vin prin Programul Național de Reziliența și Redresare, pe scurt PNRR, și sunt împărțite pe regiuni.

Cei mai mulți bani europeni, câte 50 de milioane de euro, se duc în vestul și în sud vestul țării, și cei mai puțini – în jur de 26 de milioane de euro – sunt pentru regiunea Bucureșți Ilfov. Se estimează că fondurile vor ajunge pentru 5 mii de firme, dar că cererea va fi mult mai mare.

Citește și
Director la taxe și impozite Bacău, judecat pentru diminuarea valorii unei clădiri. Cum s-a ajuns la 54.000 de lei pagubă
DNA: Deputatul Gabriel Plăiaşu, trimis în judecată într-un dosar privind obţinerea pe nedrept de fonduri europene

Companiile pot primi între 20 de mii și o sută de mii euro, în funcție de numărul de angajați. 90 la sută din suma este nerambursabilă. Antreprenorii pot cere finanțare pentru diferite proiecte, de la crearea de site-uri de prezentare până la robotizari și automatizări.

Consultant fonduri europene: „Ce este foarte important la acest moment, este că IMM-urile să se gândească la nevoile lor de digitalizare și să nu se gândească neapărat la o nevoie imediată, că vreau să-mi schimb zece laptopuri și vreau să mai cumpăr niște spațiu de stocare într-un Cloud, pe undeva. Să se gândească strategic la compania lor și ce anume din procesele pe care ei deja le fac pot fi digitalizate și asta pot să facă împreună cu un consultant în IT care poate fi decontat apoi din proiect”.

Una dintre condiții este că digitalizarea să crească productivitatea muncii. Dar într-un mod realist. Pentru că dacă la finalul celor cinci ani necesari pentru implementarea proiectului, acești indicatori nu sunt respectați, firmele trebuie să dea banii înapoi.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: „Nu aș merge doar pe softuri. Îndemnul meu este către această zona de automatizare, robotizare. Roboții de logistică sunt de asemenea foarte căutați și viitorul lor arată destul de bine. V-am dat exemplul de roboții pentru agricultură, și dronele care ajută foarte mult la lucrările specific agriculturii”. Lucian este un arhitect de 34 de ani și are o firma de proiectare, împreună cu trei asociați. În 2019, a primit 36 de mii de euro fonduri europene pentru înființarea unui startup, iar acum vrea să obțină o stație grafică ce le-ar permite să lucreze la mai multe proiecte, în același timp. Un astfel de echipament costă între 16 și 28 de mii de euro.

Lucian Calugărescu, proiectare și arhitectură: „Țintim foarte mult să cumpărăm ceea ce nu putem lua cu banii noștri, și care ar crește productivitatea foarte mult și ne-ar ajuta și pe termen lung pentru că dacă cumperi un laptop azi, peste patru ani nu mai este așa de bun, dar la stațiile grafice de regulă ele sunt valabile cam 10-15 ani”. Ion este arhitect și împreună cu mai mulți prieteni, psihologi și sociologi, îi învață pe copii despre universul înconjurător, prin tabere și activități de construire și bricolaj. Vor fonduri europene pentru dezvoltarea unor aplicații care să facă legătură între lumea reală și cea digitală.

Ion Neculai: „Să fie și mai interactiv adică au oportunitatea să construiască casă asta fizic dar ei primesc un număr limitat de piese, dar poate le creez o aplicație în care să poată construi și mai mult în mediul online”.

Reporter: Cum ți se pare tot procesul asta cu fondurile?

Ion Neculai: „Intimidant. Sunt foarte multe hârtii și ai sentimentul că e foarte puțîn loc pentru greșeală sau improvizație. E nevoie de multă atenție pentru că nu poți să lași lucrurile la noroc”. Consultanții pot fi un sprijin real, dar indicat ar fi că firmele să nu accepte un proiect standard. Ci să facă o analiză reală a nevoilor și, împreună cu specialistul, să le pună pe hârtie, în termenii ceruți de autorități, dar cu amprenta personală. Ion Neculai: „Dacă ai o idee și nu o pui în practică, o să-ți pară rău. Și cred că dacă ești perseverant, ești coerent în ceea ce faci, poți să atingi acel scop. Poate nu așa de bine, dar cu siguranță ești în grilă în care poți să accesezi fonduri europene, adică eu așa consider, că cei care cu adevărat vor și își pierd în ghilimele timpul acesta pe a scrie proiectul și a crea chestia asta, o să aibă succes cu siguranță. Poate nu din prima, a două oară cu siguranță. Trebuie să fii perserverent și să nu crezi că dai greș, nu o să reușești”.

Proiectele pentru digitalizarea IMM-urilor se depun online, în perioada 1 februarie – 31 martie. Nu contează data când se încarcă documentele pentu că selecția se va face în baza unui punctaj. 50 la sută contează datele financiare. Sunt acceptate IMM-urile înființate până cel mai târziu la 31 decembrie 2021. Domeniul lor de activitate nu trebuie să aibă legătură cu IT-ul.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are previziuni optimiste pentru semnarea contractelor. Prima etapă, pentru 2.500 de firme, ar fi la sfârșitul lunii iunie, iar restul în iulie-august.

Noutatea acestui program este că fondurile vor ajunge la firme prin intermediul băncilor. În acest moment, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este în discuții cu zece instituții. Mecanismul ar fi următorul: beneficiarul se adresează unei bănci pe care și-o alege singur dintr-o lista care va fi stabilită în perioada următoare. Banca este cea care analizează documentele pentru achizițiile aprobate și dacă totul este în regulă virează banii către firma care, la rândul ei, întocmește ordinul de plata pentru furnizor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult