Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO | Ministerul Muncii prezintă imagini din timpul tipăririi noilor cupoane de pensii, cu majorarea de 13,8%

Ministerul Muncii prezintă, duminică, imagini din timpul tipăririi noilor cupoane de pensii, în care valoarea punctului de pensie este majorată, generând o creştere de 13,8% a pensiilor.  

„Se întâmplă chiar acum! Cupoanele de pensie cu majorarea de 13,8% se tipăresc începând din această dimineaţă, colegii din Casa Naţională de Pensii sunt pe poziţii. Din ianuarie, banii vor fi pe carduri sau vor ajunge prin mandat poştal”, este anunţul care însoţeăte imaginile.

Şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a declarat sâmbătă că toţi colegii săi lucrează în ture, şi sâmbăta şi duminica, astfel încât tipărirea celor 5 milioane de taloane de pensii să nu aibă nicio întârziere, iar în ianuarie oamenii să îşi primească pensiile majorate cu 13,8%. El a menţionat că, pe noua lege a pensiilor, vor recalcula practic toate pensiile aflate în plată, iar pensionarii vor primi pensiile recalculate, începând cu luna septembrie.

Şeful Casei de Pensii a declarat sâmbătă că nu există întârzieri în tipărirea taloanelor pentru pensiile din luna ianuarie, care vor fi majorate cu 13,8%.

Citește și
bani românești
Care sunt cele mai mari 10 pensii din România. Câte sunt pensii speciale

„Nu există această posibilitate, pentru că în momentul acesta, colegii mei lucrează, se lucrează în ture, şi sâmbăta şi duminica, astfel încât acest proces de tipărire a celor 5 milioane de taloane de pensii să nu aibă absolut nicio întârziere şi să fie predate în timp util colegilor de la Poştă, astfel încât, în prima zi lucrătoare din luna ianuarie, oamenii deja să îşi primească pensiile majorate cu 13,8%”, a spus Daniel Baciu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult