Vești rele. Crește prețul unuia dintre cele mai consumate alimente de către români
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Oamenii se plâng că, din cauza ploilor, recolta de anul acesta este una slabă, așa că s-au văzut nevoiți să dubleze prețul cartofilor - fapt ce va genera scumpiri și la raft.
Afectată serios de cantitățile mari de precipitații care au căzut vara această în toată țară, recolta este departe față de anii trecuți. Cartofii s-au stricat pe câmp și recolta s-a înjumătățit față de anul trecut.
Din acest motiv și prețurile au crescut cu aproape 40 la sută față de aceeași perioadă din 2017.
De exemplu, un producător a plantat nu mai puțin de 8 hectare de cartofi, dar, când a venit vremea recoltării, a constatat cu stupoare că producția a scăzut dramatic.
Constantin Pitulice, producător: "Din cauza ploilor abundente, în partea a doua prețul a urcat, cartofii fiind afectați de umiditatea mare. Se vede și pe câmp..."
Efectele se vor vedea însă, în curând, și în prețul cartofilor, care va crește considerabil, estimează producătorii.
Vasile Petrițu, producător: "Anul asta s-a pierdut foarte mult, s-a diminuat producția cu 30-40 la sută. În iarnă o să vedeți prețul, o să urce mult mai mult cartoful."
Chiar și-așa, fermierii încearcă să-și vândă recolta în târg, iar prețul de pornire este mulțumitor, spun ei.
Marin Roibu, producător: ”Un leu, un leu și 10 bani. Anul trecut, la 20 de bani, 25 de bani, 30 de bani."