Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vârsta la care te poți pensiona în România. Ce prevede legea legat de pensionarea anticipată

Legea pensiilor din România le permite românilor să iasă mai repede la pensie, fără să fie penalizați. Este cazul angajaților care au lucrat cel puțin 5 ani peste vechimea completă de 35 de ani și mai au tot 5 ani până la vârsta de pensionare.

Condițiile principale pentru ca o persoană să poată ieși la pensie

O persoană care intenționează să iasă la pensie trebuie să îndeplinească simultan două condiții - să aibă stagiu minim de cotizare de 35 de ani și să atingă vârsta de pensionare.

Pensionarea anticipată poate fi cerută de persoanele care îndeplinesc unele condiții. În primul rând, au lucrat până în cinci ani peste vechimea completă de 35 de ani. Anii suplimentari, inclusiv cei de facultate sau de armată, se iau în calcul. Iar în al doilea rând, mai au cel mult cinci ani până la vârsta de pensionare, care este de 65 de ani în cazul bărbaților și va fi atinsă și de femei abia în 2035.

Vârsta de pensionare în România în 2024

- Vârsta de pensionare la bărbați – 65 de ani

Citește și
Bătrânii care depind de cantinele sociale în programul „Masă pe roți”. „2-3 lei rămâne din pensie după medicamente”
Bătrânii care depind de cantinele sociale în programul „Masă pe roți”. „2-3 lei rămâne din pensie după medicamente”

- Vârsta de pensionare la femei – minim 62 de ani, maxim 65. În cazul femeilor, vârsta de pensionare se stabilește în funcție de luna și anul nașterii.

Bărbații ies la pensie la 65 de ani, iar femeile mai devreme. Dar asta până în 2035, când nu va mai exista o astfel de diferență.

Mai exact, până în anul 2035, la femei se stabileste vârsta de pensionare în funcție de luna și anul nașterii. Din anul 2035 femeile vor ieși la vârsta de 65 de ani, la fel cum se întâmplă în cazul bărbaților.

Pentru a afla vârsta exactă la care o femeie din România se poate pensiona, în funcție de anul și luna nașterii, puteți consulta următorul document.

Spre exemplu, în anul 2024, în lunile octombrie și noiembrie, se pot pensiona femeile care s-au născut în anul 1962, în lunile iulie/august, și care au 32 de ani și 9 luni de stagiu de cotizare.

Românii care pot ieși mai rapid la pensie fără a fi penalizați

Noua lege a pensiilor le permite românilor să iasă mai repede la pensie, fără să fie penalizați. Schimbarea îi vizează pe cei care au lucrat cel puțin cinci ani peste vechimea completă și mai au tot atâția până la vârsta de pensionare.

Legea pensiei pentru limită de vârstă: Persoanele care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 cu cel puţin 5 ani de stagiu de cotizare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5.

Pensia pentru limita de vârstă se acordă dacă se îndeplinesc simultan două condiții:

- Dacă persoanele în cauză au lucrat cel puțin cinci ani peste vechimea completă de 35 de ani

- Dacă persoanele în cauză mai au cel mult cinci ani până la vârsta de pensionare.

Pensia pentru limita de vârstă pentru bărbați

Să luăm exemplul unui bărbat care în anul 2024 are 60 de ani. Acesta se poate pensiona dacă a depășit cu cinci ani vechimea completă de 35 de ani.

Acesta se află în câmpul muncii de 20 de ani, a cotizat timp de 40 de ani la pensie (35 stagiu + 5 ani peste). Acesta poate să iasă la pensie la vârsta de 60 de ani, fără să fie penalizat, adică cu 5 ani ani înainte de vârsta de pensionare în cazul bărbaților - care este de 65 de ani.

Anii suplimentari, inclusiv cei de facultate sau de armată, se iau în calcul. Atenție însă, persoanele care au făcut facultate și au muncit în același timp nu beneficiază de perioadă dublă. Rămân doar anii de cotizare.

Pensia pentru limita de vârstă pentru femei

Luăm ca exemplu o femeie născută în ianuarie sau februarie 1965. Potrivit legii, aceasta se poate pensiona, cu cinci ani înainte de a împlini 62 de ani și 9 luni. Are nevoie însă de 34 de ani de muncă și încă cinci ani suplimentari, care pot fi anii de facultate făcuți la zi. Un exemplu de calcul poate fi consultat aici.

Pensionarea anticipată

Legea permite angajaților din România să iasă mai devreme la pensie, dar cu penalizări calculate după mai multe criterii.

În cazul pensionării anticipate, aceasta se poate acorda persoanelor care:

- Au cu cinci ani mai puțin de vârsta standard de pensionare

- Au până în 5 ani peste vechimea completă de 35 de ani. De exemplu, au 37 de ani de cotizare, din care 35 de ani vechime completă, plus încă 2 ani peste stagiu prevăzut de lege.

Penalizările sunt aplicate și calculate în funcție de numărul lunilor de anticipare și numărul lunilor pentru care s-a depăști stagiul complet de cotizare. Mai exact, cu cât o persoană a muncit mai mult peste perioada de 35 de de ani de cotizare, cu atât penalizarea va fi mai mică.

Să spunem că o persoană vrea să se pensioneze la anticipat la 61 de ani , adica mai are 4 ani până când îndeplinește vârsta de pensionare. În același timp, persoana în cauză are o vechime de 36 de ani în muncă (35 de ani stagiu complet + 1 an suplimentar).

În acest caz, penalizarea va fi următoarea: 0,4% (procent de penalizare acordat pana la un an ) X 48 luni de anticipare (4 ani X 12 luni) = -19,2% din pensie.

Legea pensiei anticipate: art. 58. - Pensia anticipată se cuvine cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv, prevăzut în anexa nr. 5, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv cu până la 5 ani.

Penalizări la pensia anticipată      

Perioada de stagiu de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5

Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare (%)

 

până la un an

0,40

 

între un an şi 2 ani

0,35

 

între 2 şi 3 ani

0,30

 

între 3 şi 4 ani

0,25

 

între 4 şi 5 ani

0,20

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult