Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Unul dintre cele mai mari fonduri de hedging pentru criptomonede, 3AC, a intrat în incapacitate de plată

Proeminentul fond de hedging pentru criptomonede Three Arrows Capital (3AC) a intrat în incapacitate de plată cu un împrumut în valoare de peste 670 de milioane de dolari, transmite CNBC, scrie News.ro. 

Firma de brokeraj pentru active digitale Voyager Digital a emis o notificare luni dimineaţă, afirmând că fondul nu a reuşit să ramburseze un împrumut de 350 de milioane de dolari în moneda stabilă USDC corelată cu dolarul şi 15.250 de bitcoin, în valoare de aproximativ 323 de milioane de dolari la preţurile de luni.

Criza de solvabilitate a 3AC vine după săptămâni de tulburări pe piaţa cripto, care au redus evaluarea acesteia cu sute de miliarde de dolari.

Bitcoin şi ether au scăzut uşor în ultimele 24 de ore, şi se află cu mult sub maximul lor istoric.

Între timp, valoarea globală a pieţei cripto se situează la aproximativ 950 de miliarde de dolari, în scădere de la vârful de aproximativ 3.000 de miliarde de dolari atins în noiembrie 2021.

Voyager a spus că intenţionează să urmărească recuperarea banilor de la 3AC (Three Arrows Capital).

Între timp, firma de brokeraj a subliniat că platforma continuă să funcţioneze şi să onoreze comenzile şi retragerile clienţilor.

Această asigurare este probabil o încercare de a controla teama de contagiune prin intermediul ecosistemului cripto mai larg.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult