Uniunea Europeană doreşte un nou indice de referinţă pentru gaze naturale lichefiate (GNL), bazat pe tranzacţii
Motivul: scăderea fluxurilor de gaze prin conductele ruseşti şi importurile record de GNL au creat dezechilibre în mecanismul actual de stabilire a preţurilor, transmite Reuters.
Cele 27 de ţări membre ale UE negociază propuneri făcute săptămâna trecută pentru a controla creşterea preţurilor energiei şi a reduce costurile pentru consumatori, dar Bruxelles-ul explorează deja adoptarea unor măsuri suplimentare.
Într-o lucrare distribuită statelor membre miercuri seara şi publicată joi, Comisia UE a spus că un indice alternativ al preţului GNL, pe care participanţii de pe piaţă îl pot folosi în mod voluntar, ar trebui să se bazeze pe evaluări verificabile ale preţurilor pentru livrările de mărfuri cu GNL, pentru a se asigura că reflectă preţurile mondiale reale pentru combustibil.
”Referinţa complementară ar limita efectul negativ actual asupra formării preţurilor din cauza blocajelor de infrastructură [conductelor] şi, prin urmare, este anticipat să aducă preţurile mai aproape de nivelul pieţei mondiale”, se arată în comunicat.
Cumpărătorii de GNL de obicei folosesc de obicei indicii de referinţă, cum ar fi Henry Hub pentru preţurile gazelor naturale în Statele Unite sau Japan Korea Marker (JKM) în Asia, cu o marja mică adăugată pentru a ţine seama de costurile de regazificare şi transferul gazului în reţea.
În Europa, indicii de referinţă standard sunt cel olandez Title Transfer Facility (TTF), utilizat atât pentru gazele de conductă, cât şi pentru GNL, şi punctul naţional de echilibrare (NBP) al Regatului Unit.
Cu toate acestea, preţul TTF a fost afectat de geopolitică şi de încredere la fel de mult ca şi de factorii de cerere şi ofertă, iar unele surse din industrie susţin că nu mai poate defini valoarea reală a GNL în Europa, în special odată cu creşterea importurilor în regiune în acest an.
Importurilor de GNL, la un nivel recordImporturile de GNL în Europa au atins un nivel record în acest an, deoarece guvernele se străduiesc să găsească alternative la gazele ruseşti, care, dacă ar fi eliminate complet, ar fi nevoie de 200 de milioane de tone de GNL pentru a fi livrate în următorul deceniu, estimează analiştii.
În timp ce preţul GNL este, în general, mai mare decât al gazelor naturale, limitele infrastructurii din reţelele de conducte şi capacitatea variabilă de a primi şi procesa combustibilul răcit au făcut ca relaţia să se schimbe în unele hub-uri europene, provocând divergenţe majore de preţ.
Preţurile în Franţa, de exemplu, sunt mai mici decât în alte hub-uri precum Germania, care în prezent nu are terminale GNL.
„Nu este o chestiune de zile”Un oficial al UE a declarat că Comisia a iniţiat deja lucrările la un nou contract de referinţă, cu Agenţia pentru Cooperare a Autorităţilor de Reglementare a Energiei (ACER).
"Nu este o chestiune de zile. Desigur, este un proces, dar cred că putem accelera un pic", a spus oficialul.
Cu toate acestea, unii participanţi la piaţă rămân sceptici.
”TTF este încă – de departe – cea mai lichidă piaţă de gaze din Europa şi, prin urmare, cea mai reprezentativă. Dacă filtraţi GNL din pieţele TTF, lichiditatea va scădea, cu riscuri uriaşe de volatilitate şi mai mare şi, prin urmare, posibile variaţii mai mari de preţ”, a declarat Hans van Cleef, economist senior în domeniul energiei la ABN Amro.
Anise Ganbold, analist senior la Aurora Energy Research, a declarat că scăderea preţului gazelor naturale prin îndepărtarea sau reformarea TTF ar putea avea consecinţe nedorite, reducând stimulentele pentru creşterea ofertei de gaze sau reducerea consumului.
Între timp, Independent Commodity Intelligence Services (ICIS), care analizează şi stabileşte preţul pieţelor europene de gaze de zeci de ani, a declarat că există îndoieli cu privire la acceptarea pe scară largă a unui nou indice.
”Doar câţiva producători, utilităţi şi case comerciale cumpără şi vând în mod activ mărfuri spot de GNL în Europa... Este mult mai dificil să stabileşti un preţ acceptabil pentru participanţii de pe piaţă pe o piaţă nelichidă.