Turismul balnear este ajutat de stat. De ce sunt nemulțumiți unii proprietari de pensiuni
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sunt desigur și constrângeri pentru cei care primesc banii, iar din această cauză unora nu li se pare o idee bună.
130 de vile și pensiuni din stațiunea Băile Felix și Băile 1 Mai ar putea beneficia de fonduri. Proprietarii pot accesa până la 200.000 de euro pentru modernizări, cu condiția să investească și ei încă pe atât din buzunarul propriu.
Sanda Indrie, proprietara unei pensiuni: "Orice bani veniți sunt un ajutor. Investițiile sunt foarte mari, ca să îți dezvolți activitatea și să ții pasul cu cerințele oamenilor, oamenii sunt tot mai pretențioși și-atunci trebuie să investim în fiecare an ca să ne adaptăm. Acum ne pregătim pentru o piscină interioară, avem piscină exterioară" .
Turist: "Ar mai fi loc de făcut investiții, pentru că nu arată la standardele la care ar trebui să arate."
Programul oferă inclusiv plata salariilor pe 12 luni pentru fiecare nou angajat. Sunt însă și proprietari de pensiuni care nu văd în acest program un ajutor real.
Sorin Stan, proprietarul unei pensiuni: "Se finanțează doar 50 la sută și mi se pare și o suma mică 200.000 de euro pentru o investiție mult mai mare. Perioada de grație, la fel, este foarte mare."
Ingrid Kiraly, director de vânzări: "Imobilele, în mare parte, sunt proprietăți fizice, astfel nu sunt eligibile pentru lucrări de construcții."
Specialiștii în accesarea de fonduri nerambursabile spun că programul are într-adevăr și minusuri.
Andrea Pop, consultant în fonduri europene: "Dezavantaj este faptul că perioada de sustenabilitate, de durabilitate a programului, este de 10 ani, deci beneficiarul trebuie să susțină această investiție timp de 10 ani, dacă nu, atunci va trebui să returneze toți banii."
Aceste fonduri guvernamentale pot fi folosite pentru lucrări de construcție, extindere sau reabilitare, achiziția de echipamente, mobilier sau aparatură medicală folosită în tratamente balneare.
Chiar dacă multe stațiuni balneare de la noi sunt în paragină, anul trecut un milion de turiști le-au vizitat, în număr mai mare decât în 2017, grație tichetelor de vacanță.
Sursa: Pro TV
Etichete: guvern , ajutoare , pensiuni , turism balnear
Dată publicare: 08-06-2019 17:45