Trucul ”orașului ascuns”. De ce a dat Lufthansa în judecată un călător
Strategia de ”oraș ascuns“ nu este nouă, fiind folosită de ani de zile de către pasageri. Ea presupune achiziția unui bilet între două orașe, obligatoriu cu escală, și renuntarea la al doilea segment de zbor. Practic, zborul cu escală este mai ieftin decât cel direct iar pasagerul economisește astfel bani.
Lufthansa a decis să dea în judecată un pasager care nu s-a mai prezentat la ultimul segment de zbor din traseu.
Potrivit documentelor din instanță, bărbatul trimis în judecată a cumpărat un bilet întors între Oslo și Seattle, cu escală la Frankfurt. Pasagerul nu a mai luat avionul de la Frankfurt la Oslo, ci un altul spre Berlin cu un bilet separat.
Lufthansa a pretins că este o încălcare a termenilor și condițiilor de călătorie și a cerut o compensație de 2.112 de euro, echivalentă cu paguba suferită de companie în acest caz. Un tribunal din Berlin a respins cererea lor în decembrie, dar Lufthansa a făcut apel.
Practica este una care prezintă riscuri și pentru călători, iar faptul că Lufthansa a decis să facă apel arată că operatorii aerieni nu vor să mai accepte această practică, comentează The Guardian.
În 2014, United Airlines și Orbitz au intentat un proces împotriva lui Aktarer Zaman, fondator al sitului Skiplagged.com, care-i ajută pe călători să găsească zboruri ieftine prin metoda „destinației ascunse” și care la vremea respectivă ar fi ajut în jur de 1 milion de vizite pe lună. Un judecător de la un tribunal din Illinois a respins acțiunea, din motive de jurisdicție.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!