Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tot mai mulți șoferi maghiari vin în România ca să facă plinul, pentru că preţurile la pompă au explodat în Ungaria

Preţul carburanţilor a explodat în Ungaria, după ce guvernul de la Budapesta a eliminat plafonul de preţ în luna decembrie şi a majorat accizele la combustibili.  

Astfel, mulţi șoferi maghiari au început să treacă graniţa în Slovacia sau România pentru a face plinul la preţuri mai mici, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În timp ce la o benzinărie MOL din oraşul ungar Esztergom litrul de motorină costa zilele trecute 690 de forinţi (1,90 dolari), peste Dunăre, în oraşul slovac Sturovo litrul de motorină costa 1,619 euro, sau 1,76 dolari. Diferenţa de preţ este mai mică la benzină.

"Am mers prin Slovacia de sărbători şi când am făcut plinul am constatat cât de ieftin este acolo", spune Tibor Toth, care a traversat podul care face legătura între oraşele Esztergom şi Sturovo pentru a alimenta cu carburant. "Trebuie doar să trecem podul şi am ajuns, aşa că evident vom veni mai des pentru asta", adaugă Tibor Toth.

Reales pentru al patrulea mandat consecutiv, în luna aprilie 2022, premierul ungar Viktor Orban se confruntă în prezent cu cele mai dure provocări economice de până acum, în condiţiile în care inflaţia a trecut de 24% iar economia ungară se îndreaptă spre o stagnare în acest an.

Citește și
Varga Judit
Ungaria laudă România pentru paza granițelor: Face o treabă extraordinară. Ar fi meritat aderarea la Schengen

La începutul lunii decembrie 2022, guvernul lui Viktor Orban a fost nevoit să elimine măsura de plafonare a preţului de comercializare a carburanţilor, pe fondul unei penurii grave de combustibili.

În acelaşi timp, executivul de la Budapesta a majorat accizele pe carburanţi şi a impus noi taxe vizând profiturile realizate de grupul petrolier ungar MOL din rafinarea ţiţeiului rusesc.

Tamas Pletser, analist la Erste Investment susţine că preţurile la carburanţi în Ungaria erau mai mari decât în alte părţi din regiune şi din cauza taxelor mai mari dar şi pentru că plafonarea a distorsionat modul de funcţionare a pieţei carburanţilor, eliminând competiţia.

Din cauza preţului redus de comercializare, anul trecut firmele din Ungaria au încetat să mai importe combustibili, ceea ce a agravat deficitul, şi multe benzinării de talie redusă au fost forţate să înceteze activitatea din cauza acumulării pierderilor.

"Pe ansamblu, au majorat taxele cu aproximativ 70-80 de forinţi pe litru, astfel că preţurile din Ungara le-au depăşit pe cele din ţările vecine", spune Tamas Pletser.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult