Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Supraimpozitarea veniturilor. Câți români au salariul mai mare decât președintele României, oficial

În România, în prezent, există 42.315 de contracte de muncă  active, cu salariu de bază lunar brut egal sau mai mare de 25.000 lei, adică salariul președintelui României, Klaus Iohannis.    

Aceste informații au fost furnizate la solicitarea Știrile Pro TV de către Inspecția Muncii, în contextul discuțiilor din cadrul coaliției de guvernare, privind supraimpozitarea veniturilor din sistemul bugetar.

”Menționăm că nu fac obiectul declarării în registru unele categorii de lucrători, care sunt, însă, evidențiate la Agenția Națională de Administrare Fiscală, cum ar fi: funcționarii publici, militarii, personalul din justiție, etc.” - mai precizează sursa citată.

Trebuie precizat, însă, datele Inspecției Muncii se referă doar la numărul de contracte individuale de muncă, fără să fie incluse și cumulările cu pensiile sau alte venituri.

Ca să facă rost de bani pentru bugetul de stat, PSD și PNL se gândesc să impoziteze veniturile angajaților de la stat, care câștigă mai mult decât președintele țării.

Citește și
Până când puteți redirecționa cotele din impozitul pe venit pentru entitățile nonprofit
Economiștii avertizează: Impozitarea veniturilor angajaților de la stat care câștigă mai mult prezintă un risc

Astfel, sunt vizați bugetarii care au un venit lunar mai mare de 25.000 de lei brut, dar și angajații cu pensii speciale.

Miercuri, premierul Nicolae Ciucă a declarat că una dintre variantele analizate pentru supraimpozitarea veniturilor angajaților de la stat, care câștigă mai mult decât președintele României, este aplicarea unui procent de 16%.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult