Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Studenții care câștigă bani din clipuri postate pe Youtube. Ce conțin canalele lor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Câţiva studenţi britanici au adunat sute de mii de fani pe canalele lor de Youtube, unde postează filmuleţe despre învăţat.

Asta înseamnă şi că tinerele vedete bagă în buzunar sume frumuşele din sponsorizări.

Ruby este studentă la universitatea din Exeter. În plus, are 10.000 de abonați pe canalul său de youtube, acolo unde postează videoclipuri cu sfaturi utile pentru alți studenți - cum să fie mai performanți sau cum să supraviețuiască unei sesiuni de 15 ore de învățat încontinuu. Ca ea sunt mulți alți studenți care au devenit vedete filmându-se în timp ce studiază.

Eve Cornwell: „Cred că oamenii sunt interesați pentru că e greu să fii student, e foarte dificil să înveți atâtea ore ca să iei numai note bune și presiunea la care sunt supuși uneori tinerii... Vrei doar să cunoști pe cineva la care te poți raporta și care trece prin aceleași situații ca și tine.”

Dovadă că tot mai mulți tineri sunt interesați de experiențele lor: sute de fani ai așa-numiților "Studytubers" s-au înscris la o întâlnire cu vedetele lor de youtube preferate. Timp de trei zile, vor avea ocazia să stea de vorbă cu ei și să le pună întrebări.

Emily Hilson, student: „Te implici emoțional, simți că începi să-i cunoști pe acești oameni și apoi cu siguranță îi urmărești de-a lungul călătoriei lor academice. Vrei, pur și simplu, să-i urmezi și să vezi dacă își îndeplinesc țelurile.”

Printre cei care nu sunt dispuși să urmărească videoclipurile lor sunt, bineînțeles, persoanele mai în vârstă.

Ruby Granger: „Adică... le spun celor din generațiile mai vechi...Ei chiar nu înțeleg că fac videouri și învăț, iar ei mă întreabă "nu, serios, cu ce te ocupi concret?". Nimeni nu vrea să se uite la ele.”

Videoclipurile postate pe Youtube pot fi transformate într-o sursă serioasă de venituri. Cu toate astea, tinerii Youtuberi își iau rolul în serios și nu vor să discute sumele de bani pe care le primesc pentru conținutul pe care îl încarcă pe platforma video.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult