Sindicatele din sănătate ameninţă cu greva generală în cazul îngheţării salariilor
Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' ameninţă cu proteste, care vor culmina cu declanşarea unei greve generale, dacă Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă prin care veniturile salariale ar fi îngheţate la nivelul lunii decembrie 2018, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii federaţiei sindicale.
"Consiliul de Coordonare al Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară', întrunit în perioada 14-15.XII.2018, a decis mobilizarea pentru proteste în situaţia în care Guvernul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă prin care veniturile salariale ar fi îngheţate la nivelul lunii decembrie 2018, respectiv dacă salariaţii nu vor beneficia de creşterea salarială la care au dreptul legal pentru anul 2019 începând cu luna ianuarie 2019. Protestele vor viza un răspuns proporţional din partea salariaţilor: dacă se ajunge la situaţia promovării unui act normativ de îngheţare a salariilor în perioada sărbătorilor măsurile de protest pot fi declanşate în aceeaşi perioadă, amploarea protestelor şi formele de manifestare fiind corelate cu nivelul de afectare a intereselor angajaţilor. În situaţia în care creşterea salariilor începând de la 1 ianuarie 2019 nu va fi stabilită prin legea bugetului de stat, solicităm Guvernului adoptarea unui act normativ în regim de urgenţă care să asigure acordarea acestui drept salariaţilor", se arată într-un comunicat al organizaţiei remis AGERPRES.
În opinia sindicaliştilor, sistemul public de sănătate este marcat de puternice convulsii sociale generate de introducerea unor ritmuri diferite de creştere a salariilor de bază între diferitele categorii de personal. Această măsură a fost adoptată de Parlament prin legea 153/2017 la iniţiativa Guvernului, împotriva solicitărilor consecvente ale Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară" ca majorările salariale să se aplice tuturor categoriilor de salariaţi simultan, ea afectând în mod negativ buna funcţionare a sistemului sanitar.
"Având în vedere că suntem în perioada negocierii Contractului colectiv de muncă la nivel de sector sanitar şi multe dintre drepturile salariaţilor fac parte din solicitările pe care Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' le are în cadrul acestei negocieri, în cazul neonorării aşteptărilor fireşti ale salariaţilor, create de angajamentele Guvernului, protestele vor merge până la greva generală", mai spun sindicaliştii Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară".
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat recent, pentru AGERPRES, că proiectul de buget pentru anul viitor include majorarea salariilor de bază ale personalului din sectorul bugetar cu un sfert din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018.
"Este o ordonanţă care vine la pachet cu Legea bugetului şi are mai multe măsuri de acest tip. Nimic altceva decât prorogarea unor termene care s-a făcut an de an şi nu reprezintă un element de noutate. În proiectul de buget pe anul viitor este inclusă majorarea salariilor de bază ale personalului din sectorul bugetar cu un sfert din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. Anul viitor cresc salariile aşa cum spune legea. Şi la pensii la fel (...). a explicat ministrul Finanţelor în data de 6 decembrie.
Şi premierul Viorica Dăncilă a susţinut că Guvernul nu are în plan îngheţarea salariilor anul viitor.
În urmă cu trei zile, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a afirmat că salariul angajaţilor din sectorul public va fi majorat de la 1 ianuarie cu 25% din diferenţa dintre salariul actual şi cel stabilit pentru 2022, precizând că îngheţarea salariilor reprezintă scenariul cel mai pesimist trimis Comisiei Europene şi nu va fi pus în practică.
"Ultima discuţie pe care am avut-o azi cu domnul ministru Teodorovici (ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici n.r) şi cu doamna premier (Viorica Dăncilă n.r), de la 1 ianuarie 2019 intră în vigoare acel 1/4 din diferenţa salarială unde suntem acum şi unde vom fi în 2022, deci 25% din această diferenţă. De la 1 ianuarie intră în vigoare acel salariu minim garantat în plată pe ţară diferenţiat pe nivel de studii. Astea sunt discuţiile de azi şi le veţi vedea când le vom aplica", a spus Budăi, la Digi24.
Proiectul bugetului de stat pe anul 2019 urmează să fie adoptat de Guvern săptămâna viitoare, după obţinerea avizului CSAT, şedinţă programată pentru data de 19 decembrie.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 15-12-2018 10:52