Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sindicalist: Diferențele salariale dintre angajații Ministerului Muncii și alți colegi sunt de peste 2.000 de lei

Deficitul de personal, salariile inechitabile, neplata orelor suplimentare, reprezintă principalele nemulţumiri care au dus la acţiunea de protest în toate instituţiile Ministerului Muncii.

„Una dintre cele mai importante revendicări este referitoare la faptul că ne confruntăm cu un deficit de personal foarte ridicat în toate instituţiile Ministerului Muncii. Schema de personal nu este actualizată şi a condus la efectuarea unor ore suplimentare mult peste capacitatea umană. Cu toată dăruirea pe care o avem, efectiv nu se mai poate. Aceste ore suplimentare nu se mai pot recupera prin timp liber din cauza lipsei de personal", a spus Mihaela Dună, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii (FSMM).

Ea a menţionat că în această acţiune de protest se află angajaţii din toate instituţiile Ministerului Muncii, respectiv: Casele Judeţe de Pensii, Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cât şi Inspectoratelor Teritoriale de Muncă pentru Agerpres.

„În ceea ce priveşte orele suplimentare, noi am solicitat în nenumărate rânduri să ne fie plătite", a adăugat reprezentanta FSMM.

Peste 2.000 de lei diferențe salariale între angajați

Ea a subliniat că salariul mediu în instituţiile Ministerului Muncii este de 3.775 de lei, cu vechime în muncă de peste 20 de ani, iar ca venituri, în ansamblu, se merge către o medie de 4.500-4.600 de lei, deoarece se adaugă unele „elemente variabile", respectiv indemnizaţie de hrană, spor pentru condiţii vătămătoare.

Citește și
protest
Noua lege a pensiilor a scos în stradă angajații de la Ambulanță din toată țară. Cinci lideri de sindicat, în greva foamei

În plus, ea mai precizează că diferenţele salariale faţă de alţi angajaţi încadraţi în aceeaşi familie ocupaţională - Administraţie - este de peste 2.000 lei net pe lună.

„Nu înţelegem de ce, făcând parte din aceeaşi familie ocupaţională - Administraţie, diferenţele între noi şi alte categorii de colegi sunt de mai bine de 2.000 lei net pe lună. Ne considerăm nedreptăţiţi şi, din acest motiv, solicităm şi identificarea unei soluţii în acest sens, cu atât mai mult cu cât noi nu am mai beneficiat de nicio majorare din 2018. Şi pentru noi au crescut preţurile, şi noi avem familii acasă", a mai spus Mihaela Dună.

De asemenea, reprezentanta FSMM solicită „condiţii de muncă normale", făcând referire la actualizarea aplicaţiilor informatice care reprezintă „un punct esenţial în tot acest proces de desfăşurare a activităţii".

Totodată, ea a subliniat că pentru angajaţii care desfăşoară activitate de control este nevoie de adaptarea unui statut atât al inspectorului de muncă, cât şi al inspectorului social la realităţile din acest moment.

„Colegii noştri sunt supuşi ameninţărilor în acest act de control pe care îl efectuează şi, cumva, aceste acte au nevoie de actualizări.", a adăugat aceasta.

Astfel, Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii solicită găsirea unor soluţii imediate.

„Organizaţia sindicală a făcut apel la dialog, iar noi tot timpul primim răspunsuri: Nu sunt bani, nu sunt bani! Această activitate a noastră se adresează unor beneficiari, unui segment sensibil. Noi, de fiecare dată, înainte de a lua decizii în privinţa unor astfel de proteste, ne-am gândit la beneficiari, pentru că este un segment social şi înţelegem acest lucru. În acest moment chiar nu se mai poate.", a punctat reprezentanta Federaţiei.

Sindicaliștii din Ministerul Muncii au intrat în grevă de avertisment miercuri, între orele 8 și 10. Sindicaliştii avertizează că, în absenţa soluţiilor imediate, vor declanşa greva generală în data de 27 noiembrie 2023.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult