Se fac noi calcule pentru facturile la energie. Când ne-am putea întoarce la o piață reglementată parțial
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pentru moment, vremea neobișnuit de caldă pentru această perioadă a dus la ieftinirea energiei electrice și a gazelor naturale pe piețele angro. Cererea este mică, iar depozitele de gaz sunt pline în mai toate statele europene, inclusiv la noi. Dar criza energetică nu a trecut, atrag atenția specialiștii.
Cu temperaturi de peste 20 de grade, consumul de gaz al României este mic pentru final de octombrie. Și industria a redus consumul, iar oamenii nu dau drumul la căldură în case.
Pentru moment, consumăm din ce producem și un plus din import. În paralel, continuăm să umplem depozitele - a fost înmagazinat aproape jumătate din volumul total de gaz care a intrat în sistem, arată datele la zi ale Transgaz.
Iar cantitatea extrasă din depozite este acum zero, deși în mod normal în această perioadă a anului începeam deja să consumăm și de aici. Situația e similară și în alte țări, așa că prețul gazului pe piețele internaționale coboară constant și a ajuns cel mai mic nivel din ultimele luni, aproximativ 100 de euro pe mWh, de la peste 300 de euro în august.
Și prețul energiei electrice a scăzut, iar unul dintre motive este chiar prețul gazului, de altfel în strânsă legătură. În unele țări europene, cum ar fi Germania, producția de electricitate pe bază de gaze a crescut chiar și cu o treime în ultima lună, pentru că acestea sunt mai ieftine acum. În România, din totalul producției de energie electrică, în jur de o cincime este pe bază de gaze naturale, arată datele Transelectrica.
Scăderea prețurilor este însă temporară, spun specialiștii.
Mihnea Cătuți, Expert Energie, EPG: ”Nu am trecut nici pe departe de criza energetică, ne bucurăm de vremea frumoasă de afară, dar consumul va crește și prețurile vor reveni sus pe piețele angro. Este o chestiune temporară, va fi dificil în continuare din punctul de vedere al prețurilor. Partea bună e că din punct de vedere volumetric se pare că Europa și-a asigurat suficient gaz pentru iarna care vine”.
În România, nivelul de înmagazinare a gazelor a ajuns la 95% și este peste media europeană.
Ion Sterian, Director Transgaz: ”Avem înmagazinări la nivel record, suntem cu gaze înmagazinate cu aproape 600 de milioane peste anul trecut. Înmagazinăm până ajungem la 100%, înseamnă 3 miliarde 70 de milioane de mc”.
Oricum, în prag de iarnă, oficialii încă mai fac calcule. Surse guvernamentale spun că, pentru energie electrică, prețurile plafonate vor rămâne la 0,68 de lei/kwh pentru cei cu un consum mai mic de 100 de kwh, 0,80 de lei până în 255 de kwh, iar cei care depășesc vor plăti un preț fix care urmează să fie stabilit. O variantă de lucru este de 1 leu.
La gaze, prețul este plafonat la 31 de bani. Dacă prețurile din contract sunt sub aceste praguri, atunci consumatorii vor plăti prețul cel mai mic.