Șansele ca impozitul progresiv și cota unică de TVA să fie implementate în România în 2024. Isărescu: "E an electoral"
“Nu cred că e de actualitate într-un an electoral. Orice discuţie pe masă se duce în plan ideologic şi nu mai iese nimic, se tulbură şi anul electoral. Deci, probabil că la anul o discuţie pe tema asta, dar Fondul nu impune şi nici nu cere, vine şi propune şi spune «Domnule, uite, asta e varianta care ar putea să funcţioneze». Guvernul României, Parlamentul României propune, acceptă, legiferează şi aşa mai departe. Nici n-avem acord stand-by sau acord de finanţare cu Fondul ca să fie ceva condiţional”, a afirmat Mugur Isărescu.
Acesta a explicat şi condiţiile în care FMI ar putea să vină în România.
“Şi Fondul nu o să vină în România decât într-o situaţie în care o să avem, Doamne fereşte, o prăbuşire de rezerve şi un dezechilibru extern greu de finanţat. Gândiţi-vă şi dumneavoastră, când aud de falimentul României, cu un ochi râd, cu altul plâng. Anul trecut au crescut rezervele cu 14 miliarde de euro. 14 miliarde de euro. Când mă gândesc la istorie, au fost ani în care am trăit cu 2-3 miliarde de euro rezerve. 14 miliarde au crescut rezervele. Deci au fost intrări, există o încredere, dar la costuri mai ridicate”, a mai afirmat Mugur Isărescu.
Sursa: News.ro
Etichete: romania , mugur isarescu , cota unica , impozit progresiv
Dată publicare: 15-02-2024 13:54