Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Salarii de peste 1.000 de euro pentru românii care se întorc în țară. Reacțiile acestora

Your browser doesn't support HTML5 video.

Salarii de 1000 de euro, formare profesională sau abonamente la clinici medicale private. Cu aceste promisiuni speră România să îi convingă pe cei care lucrează în străinătate în domeniul construcţiilor să se întoarcă acasă.

Angajatorii au fost de acord să plătească mai mult, după ce Guvernul a decis să le scadă contribuţiile, pentru a sprijini acest sector, rămas fără oameni.

De luna viitoare vor fi organizate burse ale locurilor de muncă în ţările în care au plecat în ultimii ani cei mai buni lucrători de la noi.

Companiile îndrăznesc să facă aceste oferte generoase după ce Executivul a crescut deja salariul minim din acest domeniu la 3000 de lei brut şi a scăzut cu peste 60% impozitele plătite de angajatori.

Ministrul Muncii: ''Pentru a ne deplasa personal în luna februarie, începem cu o bursă a locurilor de muncă pentru românii din străinătate, pe care o vom organiza în prima fază în Italia."

Citește și
euro
Cea mai mare economie a UE crește masiv salariile, pentru a atrage muncitori din Europa

Rămâne de văzut însă şi câţi români angajaţi acum în străinătate vor fi convinşi să se întoarcă acasă. În ţările lor de adopţie au şi alte avantaje în afară de salariu.

Marius Epure, angajat în Madrid: ''Mai întâi nu ţine de o problemă de bani, ci de mentalitate. Iar a doua, tine de o infrastructură bună. Facem jumătate de Europa într-o zi, o zi jumătate şi apoi încă o zi ne ia din Arad până în Bucureşti sau Constanța. Aşa ceva este imposibil. Pentru orice mic accident există o protecţia socială, lucrurile care nu au nicio treabă cu România. Aş vrea să vă spun diferenţa dintre un spital de aici şi un spital din România. Nu vorbesc de personalul medical, ci de condiţiile care sunt.''

Costică Popșor, angajator Spania: "Un muncitor calificat poate să ajungă la 2000 de euro sau chiar şi peste. Se poate ajunge până la 2 ani de şomaj, 850 de euro pe lună care se poate prelungi cu o indemnizaţie de 426 de euro încă doi ani."

În tot acest timp România se confruntă cu o criză. Patronii companiilor spun că acum lucrează pe şantiere 300 de mii de oameni, dar ar fi nevoie de încă pe atât.

Liviu Rogojinaru, angajator: "Eu aş avea nevoie mâine de nişte zeci sau poa te chiar sute de oameni pe care să îi angajez." Reporter: "Aţi fi dispus să plusaţi la salariu astfel încât să fiţi competitivi cu salariile din străinătate?" Liviu Rogojinaru: "E foarte greu. Eu aş fi dispus, dar nu cred că reuşesc. Ăsta este adevărul."

Ca să rezolve parţial problema forţei de muncă, multe firme de construcţii au angajat muncitori din Vietnam, Turcia sau Sri Lanka.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult