Românul care a cerut 100 de mil. € la Imperiul Leilor pentru un castel lângă Obor. Reacția celor 5 investitori
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Cei 5 investitori de la Imperiul Leilor sunt: Cristian Onețiu, Dragoș Petrescu, Daniela Marișcu, Mohammad Murad, și Monica Cadogan.
Miercuri seară primii tinerii antreprenori şi-au putut prezenta ideile de afaceri, care speră ei, o să prindă contur cu ajutorul investitorilor. Ediţia a fost una plină de emoţie şi suspans, iar leii au fost surprinşi de fiecare idee.
Augustin Criste are 47 ani şi este preot misionar. Însă în timpul său liber se ocupă de o companie care produce şi vinde ciocolată cu seminţe de canabis. El îşi doreşte să îşi facă produsul cât mai cunoscut şi astfel să îi crească şi afacerea.
Cristian Onețiu: Deci care este propunerea ta? Augustin Criste: 25% pentru suma pe care am propus-o: 100.000. Cristian Onețiu: Hai să mergem.
Au fost însă şi nemulţumiţi de ofertele leilor. Sabin Dimian a prezentat un prototip de bicicletă electrică din bambus laminat, care ar putea deveni una dintre cele mai uşoare din lume.
Dragoș Petrescu: Îmi place produsul tău, arata excepţional şi doi, e un produs sustenabil. Mohammad Murad: Eu îţi ofer ţie 300 de mii de euro pentru 50% . Cristian Onețiu: Eu îţi propun 80.000 de euro pentru 15%. Sabin Dimian: Din păcate o să refuz.
Au fost şi proiecte fanteziste. Georgică Nicolae are 30 de ani a păşit pe scenă cu multe emoţii însă a plecat dezamăgit. El a vrut să construiească un castel lângă Obor pentru a-i face fericiţi pe romani.
Georgică Nicolae: Pentru castel avem nevoie de 100 de milioane de euro. Dragoș Petrescu: Dar ce ţi-a venit asta cu castelul? Georgică Nicolae: E la TV acum, desene cu căluţi cu castel.
Monica Cadogan: Ok, ok, eu mă retrag. Georgică Nicolae: De ce? Monica Cadogan: Mi-e frică.
Daniela Marișcu: Eu zic că dacă Nicolae venea şi ne spunea că de fapt totul a fost un produs de stand-up comedy, puteam să luăm în discuţie, altfel e o glumă cât se poate de nereuşită aşa că eu mă retrag.
Cristian Onețiu: M-am distrat ca şi când nu m-aş fi distrat de 3 săptămâni. Eu mă retrag.
Dragoș Petrescu: Eu mă retrag din afacerea cu castelul şi mă înscriu la afacerea cu teatrul de comedie.
Sfârşitul ediţiei s-a terminat cu un moment de dans. Iar leii au fost impresionaţi de ideea a două studente Ana Pitic şi Oana Corcodel care îşi doresc să facă o afacere cu fustiţe.
Oana Corcodel: Suntem aici pentru o investiţie de 45.000 de eur,o la schimb pentru 40% din compania noastră. Cristian Onețiu: E genial, deci a fost genial dar ne-aţi şi şantajat puţin emoţional cu colegele voastre dar genial.
Mohammad Murad: Dacă vrei să convingi un client ca să cumpere de la tine această fustă, ce ai spune? Oana Corcodel: Ia-o pe tine.
Mohammad Murad: Deci în total aţi obţinut 40%, oferta pe care aţi făcut-o voi. Sunteţi de acord? Oana Corcodel: Da! Suntem de acord.
Imperiul leilor va putea fi vizionat în fiecare miercuri de la ora 20:30.
Sursa: Pro TV
Etichete: investitii , antreprenori , Imperiul Leilor
Dată publicare: 13-02-2020 09:06