Românii iau bani de la bănci chiar şi pentru a umple frigiderul. Nivel record de credite
Your browser doesn't support HTML5 video.
În prima jumătate a acestui an, valoarea împrumuturilor acordate, a depăşit pentru prima dată, pragul de 10 miliarde de lei. Este o creştere, cu 14 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, similară cu creşterea de 13 la sută, a salariului mediu net.
Romanii par iarăşi dispuşi să se îndatoreze pentru mici plăceri: mobilă, electrocasnice şi chiar mâncare. În 2009 creditele de consum s-au prăbuşit. Dar din 2014 au început să crească iarăşi cu o viteză tot mai mare.
Anca Bidian, director Kiwi Finance: „Atunci când veniturile scad creditele noi scad şi ele, ca şi cerere, pentru că oamenii sunt speriaţi, nu ştiu ce urmează, după cum atunci când salariile cresc apare apetitul de consum, automat, şi atunci sigur că creşte şi cererea de credite.”
În ultimii 5 ani salariul mediu net a crescut cu peste o mie de lei, de la aproape 1600 la peste 2600 de lei, aşa că şi sumele ce pot fi împrumutate de la banca au crescut. Brokerii spun că valoarea creditelor de nevoi personale a crescut.
Anca Bidian, director Kiwi Finance: „Au fost, pe portofoliul nostru ce îl monitorizăm, folosite pentru achiziţie terenuri, renovări case - deci astea le punem cumva tot împreună în "locativ", în imobiliar cum ar veni, sunt investiţii mari - mai avem achiziţii maşini."
Mulţi îşi aduc însă aminte de perioadele mai dificile şi îşi propun să nu mai ia credite. Un lucru bun pentru clienţi este că peste 80 la sută din creditele de consum acordate acum sunt cu dobândă fixă.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: credite , dobanzi , consum , finante , indatorare
Dată publicare: 24-08-2018 07:21