Românii din străinătate au trimis acasă peste 1,7 miliarde de euro. Cele mai mari sume vin dinspre Germania și Marea Britanie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cele mai importante sume vin dinspre Germania și Marea Britanie, și asta pentru că mulți dintre ai noștri au plecat din Italia și Spania, unde erau mai prost plătiți.
Germania primeste tot mai mulți români. De la muncitori în construcții și agricultură, până la ingineri și medici. Ai noștri preferă această țară pentru că sunt plătiți bine și au contracte de muncă stabile.
Nelu Zoltan lucrează într-o fabrică de lemn de aproape doi ani.
Nelu Zoltan, muncitor român în Germania: „Noi avem casă, propritate propie în România. Cred că am venit de șase ori în țară, toate concediile le facem în țară, de fapt acasă. Am trimis bani când a fost nevoie. Facturile le plătim de aici, impozite, tot absolut”.
Potrivit Ministerului Muncii, 800.000 de români muncesc cu forme legale în Germania, iar alți 200.000 sezonier în general în agricultură.
Marius Munteanu, președintele Asociației germano-române pentrul Nordul Germaniei: „Există multe cursuri de suținere, la cursuri de limbă. La școli, dacă este convorbire între învățători și părinți, care au copilul la școală acolo, sunt chemați ca traducători și părinții nu plătesc niciun ban pentru asta. Astea sunt exemple de ce totul este posibil”.
Cea mai mare sumă trimisă de români vine din GermaniaSuma cea mai mare trimisă de românii din străinătate în România vine din Germania. Numai în primele patru luni au trimis peste 400 de milioane de euro. De altfel, în ultimii ani, Germania a devenit țara unde datorită condițiilor, tot mai mulți români merg să muncească.
Astfel, față de acum 11 ani, suma trimisă este de 12 ori mai mare. Anul trecut, de exemplu, a depășit un milliard de euro. Următoarea țară de unde vin sume mari de bani este Marea Britanie.
În schimb, dinspre Spania și Italia, țările care au primit un număr mare de muncitori români imediat după aderarea României la Uniune sumele au scăzut vizibil. În 2021, din Italia, au venit în țară puțin peste 800 de milioane de euro, și aproape jumătate din Spania.
Pe de altă parte, spun specialiștii, s-a schimbat și profilul muncitorului român. Dacă în Spania și Italia ai noștri mergeau, în general, la cules de căpșuni și alte munci agricole, în Marea Britanie și Germania, lucrează cei cu studii superioare.
Dan Suciu, purtător de cuvânt BNR: „Cei care au migrat în Italia și Spania la începutul anilor 2010 probabil s-au integrat mai bine în aceste societăți și nu mai au de ce să transmit atât de mulți bani în România”.
Banii trimiși în țară susțin consumul, dar și stabilitatea monedei nationale.
Adrian Mitro, profesor de Economie: „O parte din bani dacă familia este mai înstărită merg spre imobiliare, spre case, îmbunătățirea nivelului de trai, lucruri care contează în imaginea publică a familiei”.
În creștere în ultimii ani sunt și sumele virate din țările nordice.