Românii care pot ieși mai rapid la pensie fără a fi penalizați. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Your browser doesn't support HTML5 video.
Bărbații ies la pensie la 65 de ani, iar femeile mai devreme. Dar asta până în 2035, când nu va mai exista o astfel de diferență.
Pensia pentru limită de vârstă poate fi cerută de persoanele care îndeplinesc simultan două condiții. În primul rând, au lucrat cel puțin cinci ani peste vechimea completă de 35 de ani. Anii suplimentari, inclusiv cei de facultate sau de armată, se iau în calcul. Iar în al doilea rând, mai au cel mult cinci ani până la vârsta de pensionare, care este de 65 de ani în cazul bărbaților și va fi atinsă și de femei abia în 2035.
În prezent, vârsta de pensionare se stabilește în cazul doamnelor în funcție de anul nașterii. În 2024, de exemplu, femeile se pot pensiona la puțin peste 62 de ani, în funcție de perioada din an.
În cazul unei femei născute în ianuarie sau februarie 1965. Potrivit legii, se poate pensiona, cu cinci ani înainte de a împlini 62 de ani și 9 luni. Are nevoie însă de 34 de ani de muncă și încă cinci ani suplimentari, care pot fi anii de facultate făcuți la zi. În cazul domnilor, calcul este mai ușor pentru că vârsta de pensionare este de 65 de ani. De exemplu, cei care au 60 de ani se pot pensiona dacă au depășit tot cu cinci ani vechimea completă de 35 de ani. Toți anii în plus, inclusiv cei de armată și de facultate la zi, se iau în considerare.
Noi condiții pentru pensionarea anticipatăLegea vine cu noutăți și pentru pensia anticipată. Se pot pensiona cu cinci ani mai devreme cei care au până în cinci ani peste vechimea completă. Banii sunt mai puțini pentru că se aplică penalizări.
Angela Lazăr, director executiv adjunct la Casa de Pensii a Municipiului București: „La stabilirea pensiei anticipate se iau în calcul si perioadele asimilate, facultatea si armata. Cuantumul pensiei se stabilește din pensia de limită de vârstă prin aplicarea unui procent de penalizare aplicat în funcție de numărul lunilor de anticipare și numărul lunilor pentru care s-a depășit stagiul complet de cotizare”.
De exemplu, o persoană care se pensionează cu 4 ani mai devreme, adică cu 48 de luni și are 36 de ani vechime, adică a depășit cu un an stagiul complet, va avea o penalizare de 19,2% din pensie.