Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Românii care au credite cu IRCC vor plăti și mai mult din ianuarie 2023, când se anunță o nouă majorare

Cresc din nou ratele pentru cei care s-au împrumutat în ultimii ani, cu dobândă variabilă. Noul indice IRCC, adică dobânda pentru creditele noi, va trece de la 1 octombrie de 4%.

Asta înseamnă rate și cu câteva sute de lei mai mari, pentru cei care au făcut credit pentru o locuință, de pildă. Iar o nouă majorare este anunțată în ianuarie. Pe de altă parte, indicele ROBOR, folosit pentru credite mai vechi, stagnează.

Indicele IRCC, în funcție de care sunt calculate ratele la creditele mai noi, din 2019 încoace, a crescut de la 2,65%, cât a fost în ultimele trei luni, la peste 4%, de la 1 octombrie. Iar de la 1 ianuarie se estimează că va trece de 5,7%.

Pentru un credit de 250.000 de lei, aproximativ 50.000 de euro, pe 30 de ani, rata lunară crește de la aproape 1.300 de lei, cât a fost până acum, la peste 1.500 de lei, în următoarele 3 luni. De la 1 octombrie IRCC va fi 4%. Și putem deja estima că valoarea indicelui începând din ianuarie va ajunge la aproximativ 5,7% la începutul anului viitor. Asta înseamnă ca rata ajunge la 1.780 de lei. Și dacă va mai crește si ar ajunge la 8% atunci ar fi aproape 2.200 de lei.

Pe de altă parte, ROBOR nu a mai crescut în ultimele luni și a rămas în jurul valorii de 8%. Este indicele folosit pentru creditele mai vechi.

Citește și
ibani
Cum să dai mai puțini bani pe rate. Trei sfaturi ca să scapi mai ușor de credite
"Este în continuare o soluţie bună să treci de la ROBOR la IRCC"

Trecerea la noul indice IRCC, care este mai mic, se poate face gratuit, cu o cerere la bancă. Specialiștii spun că deși are o întâziere de șase luni, nu va crește la fel de mult, fiind calculat diferit.

Irina Chițu, analist economic finzoom.ro: “Foarte multă lume întreabă dacă am apucat să trec de la ROBOR la IRCC nu mai pot să trec înapoi la ROBOR. Dar de ce aş vrea acest lucru? Fiind o medie, IRCC-ul este mai mic chiar şi în perioadele de maxim versus ROBOR. Este în continuare o soluţie bună să treci de la ROBOR la IRCC. Ambii indici vor creşte dacă va creşte dobânda de politica monetară. Este o perioadă de dobânzi în creştere, care se vor menţine un an poate chiar doi ani.”

În această perioadă cu creșteri de dobânzi, creditele cu rată fixă au fost mai căutate ca în trecut. Dacă în ianuarie două treimi dintre creditele acordate au fost cu dobândă variabilă, în vară aproape jumătate dintre cei care s-au împrumutat au optat pentru un credit cu dobândă fixă. O parte dintre ei și-au refinanțat creditele cu dobândă variabilă.

Alexandru Rădulescu, director broker credite _ SVN Romania | Credit & Financial Solutions: “Tot acest fenomen a generat o migrare a apetitului clienţilor de a îmbrăţişa dobânzi fixe, dobânda fixă care şi ea a crescut odată cu luna aprilie, dar totuşi este la valori rezonabile. Oamenii au nevoie de stabilitate, aşa cum se întâmplă în orice familie, este bine să ştii ce cheltuieli fixe ai”

Și creditele în euro, care au dobânzi mai mici, au fost mai populare. De la aproape 3 milioane în ianuarie, împrumuturile acordate au ajuns la peste 12,7 milioane de euro în august.

Cei cu credite vechi pot face refinanțare în euro, însă condițiile sunt mai stricte. Ratele nu trebuie să depășească 20% din venit.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult