România se înarmează cu rachete americane AIM-120 AMRAAM, în valoare de 180 de milioane de dolari
Galerie foto
Vânzarea iniţială a fost evaluată la aproximativ 180 de milioane de dolari, cu opţiunea de a achiziţiona rachete suplimentare, transmite misiunea diplomatică americană la Bucureşti, potrivit Agerpres.
Această vânzare contribuie la efortul de modernizare a Forţelor Aeriene Române, rachetele AIM-120 fiind compatibile cu avioanele F-16 ale României, dar şi cu alte aeronave NATO şi americane, inclusiv avioanele F-35, arată sursa citată.
Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, a felicitat România pentru această achiziţie importantă, despre care a menţionat că "va creşte substanţial capacitatea Forţelor Aeriene Române de a apăra teritoriul României şi de a contribui la pacea şi stabilitatea în regiune".
"Am fost cu adevărat impresionată să văd avioanele F-16 româneşti în acţiune. Această achiziţie demonstrează angajamentul ferm al guvernului român pentru securitate şi apărare", a precizat ambasadoarea, în contextul recentei vizite la Baza 86 Aeriană de la Borcea.