Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România a înregistrat în februarie o creștere de 24% a importurilor. Ce spun specialiștii

Your browser doesn't support HTML5 video.

România a înregistrat în luna februarie un record în ceea ce privește importurile. A fost o creștere cu aproape 24 de procente față de aceeași perioadă a anului trecut.

Vorbim în principal de carburanți, uleiuri, băutură și tutun, și abia apoi, de alimente. Explicaţiile vin din creșterea prețurilor, și a consumului, potrivit economiștilor.

Luna februarie a venit cu cifre record: am adus mărfuri din alte țâri mai multe decât am exportat cu 4,6 miliarde de euro.

În luna februarie am avut o creștere a importurilor cu aproape 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar și o creștere a exporturile cu aproape 22 de porcente. De altfel trendul ascendent a început din primăvara anului trecut, iar acum am ajuns la un record: 9508,8 milioane de euro - valoarea importurilor și 7049,3 milioane de euro cea a exporturilor. În ceea privește produsele pe care le-am cumpărat din alte țări, la începutul anului, categoriile cu cele mai mari cifre de la începutul anului au fost combulstibilii, uleiurile, produsele chimice, băutura și tutunul.

La uleiuri a fost o creștere a exporturilor, însă în realitate am trimis în străinătate floarea soarelui. În același timp, am importat cu aproape 60 la sută mai mult ulei. S-a văzut de altfel în luna februarie când românii au cumpărat masiv acest produs din magazine de teama creșterii prețurilor. La fel s-a întâmplat și în cazul carburanților.

Pe de altă parte, pe final de pandemie, oamenii au început să circule mai mult, angajații s-au întors la birouri, iar micile afaceri au început să își reia activitatea.

Dragoş Cabat, economist: ”10-15% din aceste creşteri provin din scumpirea energiei și lucrurile astea le vom vedea şi în continuare pentru că nu a ieşit din această tendinţă de creştere a preţurilor la enerigie şi alimente. Exportăm bunuri cu valoare adăugată mică, animale şi importam carne procesată. Importăm produse de patiserie, produsele din tutun şi alcool, aceste produse sunt foarte rezistente, oamneii mănâncă mai puţin, nu se mai duc la teatru sau în vacanţă, dar fumează la fel de mult sau alcool consumă la fel de mult”.

Tot potrivit datelor INS, februarie a înregistrat şi o creştere de consum, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, a fost cu peste cinci procente mai mare față de perioada similară a anului trecut.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult