Reacţia unui lăutar asistat social, după ce l-a verificat Fiscul. "Să se ducă la Salam"
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Oamenii trebuie să spună dacă cei pe care i-au angajat la nunta le-au dat facturi sau nu. Specialiştii fiscali evaluează industria uriaşă a nunţilor, la un miliard de lei.
În Argeş, inspectorii ANAF au cerut de la primării liste cu numele celor care s-au căsătorit recent. Apoi s-au prezentat la adrese şi i-au întrebat pe miri unde au făcut nuntă, cine le-a cântat, fotografiat şi filmat dar şi ce cheltuieli au avut în total.
Astfel, în vizorul autorităţilor a intrat şi acordeonistul Florin Anghel, care la o singură nunta - potrivit mirilor - a câştigat, împreună cu trupa lui, 6.500 de lei, fără să dea chitanţa.
Florin Anghel, acordeonist: “Cânt de azi pe mâine, sunt bolnav cu diabetul, cu inima, preinfarct mai demult făcut şi nu câştig aşa bani, ca să mă impozitez la oamenii ăştia acolo, de unde să le dau?“
Reporter: “Cam cât câştigaţi dacă vă duceţi să cântaţi la o nuntă?“
Florin Anghel: “Păi un milion, doua, trei, depinde ce are omul nevoie cu mine.”
Soția acordeonistului: “Pe noi ne-a găsit, că suntem ăia pricopsiţii! Să se ducă la Florin Salam, la Guţă, la ăştia care au venituri. Noi de unde? Jean de la Craiova, ăla, dracu, Doamne iartă-mă!”
Unul ca Florin Anghel beneficiază de ajutor social.
Cornel Vasile Petrică, primarul comunei Răteşti, Argeș: "Dacă cânta la nunţi este treaba dansului, la noi nu este înregistrat cu venituri."
Reporter: "V-au spus cei de la ANAF să-l scoateţi de la ajutorul social, v-a venit vreo hârtie?"
Primar: "Nu. Va beneficia atâta timp cât nu este înregistrat undeva cu venituri."
Potrivit unui raport al ANAF, numai în Mioveni au fost peste 1.300 de căsătorii, între 2013 şi 2017 iar inspectorii au concluzionat statul a pierdut sume uriaşe pentru că nu a încasat nimic de pe urma evazioniştilor fiscali.
Cei de la primăria din Piteşti, de pildă, nu au răspuns solicitărilor ANAF.
Laurențiu Zidaru, viceprimar Piteşti: “Avem evidenta tuturor celor care s-au căsătorit, dar nu am putut să punem la dispoziţie aceste informaţii, pentru că ele nu îndeplineau prevederile legale şi în special în adresa nu era specificat motivul pentru care se solicita aceste informaţii. Nu facem noi faze de cercetare sau anchete să vedem cine a cântat, de ce a cântat, cât a cântat, câţi bani a luat ... e treaba fiecăruia.”
Am solicitat ANAF un punct de vedere în legătură cu aceste controale, însă până în acest moment nu au formulat un punct de vedere oficial.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 12-01-2019 08:28