Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primul lanţ de magazine care este aproape de faliment din cauza pandemiei de COVID-19

Retailerul britanic de fashion Debenhams se pregăteşte de insolvenţă din cauza coronavirusului, transmite The Guardian.

Compania, care are 22.000 de angajaţi şi a fost salvată recent de administratorii săi speciali doar cu un an în urmă, este acum pe punctul de a aplica din nou pentru insolvenţă săptămâna care vine.

Printre posibilii administratori ai companiei se numără KPMG; care au ajutat la restructurarea Debenhams în luna mai a anului trecut. „La fel ca toţi retailerii, facem planuri de contingenţă în aceste circumstanţe neobişnuite. Proprietarii şi creditorii noştri ne susţin şi orice acţiuni vom fi nevoiţi să întreprindem va fi pentru a proteja businessul în situaţia curentă”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Se înţelege astfel că potenţiala măsură de intrare în insolvenţă ar proteja businessul astfel încât acesta să funcţioneze în continuare. Grupul Debenhams a închis 22 de magazine, dintre care 19 au fost închise în ianuarie şi au cauzat pierdera a mai mult de 700 de locuri de muncă. Alte 28 din cele 141 de magazine rămase vor fi închise permanent anul care vine.

Debenhams are datorii mai mari de 600 de milioane de lire sterline, iar reprezentanţii afacerii ar fi solicitat o amânare a plăţii chiriilor de cinci luni, iar furnizorilor o întârziere de o lună pentru efectuarea plăţilor.

Citește și
coronavirus
Bloomberg: Analiză despre impactul COVID-19. Când și cum se va sfârși pandemia

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult