Prețul verzei a explodat, dar românii nu renunţă la ea. "Ai marfă bună, ai şi clientelă"

×
Publicitate

Vom mânca sarmale mai scumpe în această toamnă şi chiar de sărbători. Din cauza secetei prelungite, cultivatorii de varză au avut costuri mai mari de producţie şi, implicit, au crescut preţul de vânzare.

Cel mai mult au cheltuit cu irigaţiile, pentru că altfel, spun ei, toată producţia s-ar fi uscat pe câmp. În plus, fermierii îşi găsesc foarte greu şi oameni pentru cules.

Aspersoarele abia fac faţă pentru a împrăştia apă suficientă, pe o plantaţie de varză, din satul bihorean Toboliu. Şi, chiar dacă e octombrie, din cauza secetei prelungite, pompele merg la turaţie maximă, la fel ca în mijlocul verii.

Ioan Abrudan, producător de varză: "Cum varza-i iubitoare de apă, tre să-i dăm. Deşi, totuşi, e perioada când lumea cumpăra pentru butoi, dacă n-o udam, n-o s-avem, Secetă a fost foarte mare, şi temperaturi dar, în special, secetă."

Implicit, costul de producţie a crescut şi a atras după el preţul mai mare la varză.

Citește și
Compania de stat din România care este lider mondial în domeniul său. Oameni din 40 de țări folosesc produsele românești
Compania de stat din România care este lider mondial în domeniul său. Oameni din 40 de țări folosesc produsele românești

Ioan Abrudan: "Preţul verzei a sărit, începând cu mijlocul lunii august, la 1,5-1,80 lei şi în septembrie s-a menţinut la 1,5 preţul. Acuma, de câteva zile, probabil din cauza solicitării mai mari, a ajuns la 1,8, aia tăiată la 2."


Reporter: Mâncăm sarmale mai scumpe anul ăsta?
Teodor Pușcaș, productor: S-ar putea să fie mai scumpe un pic, datorită faptului că au fost, un pic, costurile mai mari la varza în anul acesta şi văd că preţul s-o ridicat şi la piaţă.

Vânzător: La 1,50- 2 lei kilogramul.
Reporter: Şi aveţi clienţi?
Vânzător: Este clienţi. Dacă ai marfa bună, ai şi clientelă.

Varza de Toboliu e recunoscută în zona pentru că are frunza subţire şi o formă uşor aplatizata, numai bună de pus la butoi.

Şi În Timiş, fermierii care nu au avut un sistem de irigaţii nu au avut nicio şansă în acest an. Seceta prelungită a uscat frunzele.

Un tânăr din Timiş cultiva varza pe un hectar jumătate. Din fericire, toată suprafaţa este irigata şi se bucură de o producţie bună.

Numai că din acest motiv, costurile au crescut considerabil. Trebuie să ude cultura de două-trei ori pe săptămână şi, pentru fiecare rundă, consumă zeci de litri de motorină. Asta face ca şi preţul pe piaţa să fie mai ridicat.

Laurenţiu Târziu, fermier: Preţul actual este 1,5 lei la angro şi 2 lei la aprozar.
Reporter: Si în anii trecuţi cum era?
Laurenție Târziu: 1,20-1,5 lei, aşa se vindea la aprozar. Acum s-au ridicat puţin costurile.

Asta dă un pic peste cap planurile fermierilor, pentru că în ultimii ani producţia de varză la hectar era în creştere.

Numai că romanii nu mai mănâncă aşa multă varza ca în trecut. Faţă de 2013, în 2017, anul pentru care există ultimele cifre de la Institutul Naţional de Statistică, un roman a mâncat, în medie, cu două kilograme mai puţin din această legumă, într-un an.

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Compania de stat din România care este lider mondial în domeniul său. Oameni din 40 de țări folosesc produsele românești
Compania de stat din România care este lider mondial în domeniul său. Oameni din 40 de țări folosesc produsele românești

Compania Antibiotice Iaşi, producător de medicamente deţinut de Ministerul Sănătăţii, are în curs de autorizare 65 de medicamente din portofoliul său, pe pieţele internaţionale, şi 28 în România. 

Bursele studenților, înghețate pentru 2026. Guvernul adoptă ordonanță cu modificări fiscale
Bursele studenților, înghețate pentru 2026. Guvernul adoptă ordonanță cu modificări fiscale

Fondul de burse pentru studenţi va fi menţinut la nivelul anului 2025, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate vineri de Guvern.

BNR, previziuni sumbre pentru perioada următoare în România: ”Actualele evaluări evidenţiază o înrăutăţire”
BNR, previziuni sumbre pentru perioada următoare în România: ”Actualele evaluări evidenţiază o înrăutăţire”

Banca Naţonală a României (BNR) a transmis că actualele evaluări evidenţiază o înrăutăţire a perspectivei inflaţiei, mai cu seamă pe segmentul de mijloc al orizontului de prognoză.

Recomandări
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar

Ministrul Apărării, Radu Miruță, anunță că a descoperit o serie de nereguli în instituțiile subordonate.

Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel
Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel

 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa şi Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah.

Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO
Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO

Cel mai mare tunel rutier din țară, aflat în construcție pe traseul unei autostrăzi în vestul țării, prinde contur.